C.I.F.31386930. IBAN:RO98BTRLRONCRT0208719001 Pr.Paroh. Gordan Dănuţ Gheorghe Tel. 0742482812; Email:gordandanut@yahoo.co.uk
duminică, 1 septembrie 2013
... numai cu rugăciune şi cu post....
După ce coboară de pe Muntele Taborului, unde a avut loc " arătarea Dumnezeirii ( Slavei ) " , Domnul Hristos, reiea şirul minunilor. Un tată vine la Iisus să-l roage pentru fiul său, care avea "duh necurat" după Sf. Luca; "avea duh mut" după Sf. Marcu şi socotit " lunatic" de Sf. Matei, cert este că era bolnav .
După un dialog pe care-l găsim în Evanghelia a doua cap 9 versetele 23-24, Mântuitorul vindecă pe fiul celui care-i ceruse ajutorul " în ceasul acela".
Tatăl crede în puterea dumnezeiască a lui Iisus şi era convins că numai El putea să-i vindece copilul, de aceea a alergat la El şi L-a rugat.
Alergăm şi noi la Domnul nostru, cu atâta credinţă? Cădem în genunchi rugându-L să ne scape pe noi şi pe copiii noştri de demonii care ne aruncă cu repeziciune în mulţimea adunată pe stadion la un meci de fotbal (unde se înjură şi de cele mai multe ori se termină cu o "binemeritată" bătaie) sau la un concert al idolilor zilelor noastre (unde răcnetele scoase parcă vin din "întunericul cel mai dinafară")?
Dragii mei, trebuie să înmulțim rugăciunea, pentu noi şi pentru toată lumea.
Ne place să credem sau nu, mulţi, prea mulţi, semeni de-ai noștri sunt mai posedaţi decât tânărul din Evanghelie, sunt mai idolatrii decât triburile barbare care nu au auzit de Hristos.
Cum să definim că nu vor să audă de Dumnezeu şi Biserica Sa? Cum să numim " hobby-urile" care nu te duc măcar, duminica, la rugăciunea comună şi frângerea pâinii? Nu stăpâniri demonice?! Să obişnuim, de mici, pe copii cu rugăciunea aceasta împreunată cu un cuget curat şi încununată cu Sfânta Euharistie va face să crească, să rodească şi curăţească sufletele cele robite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu