10 metode prin care să combați stresul

Sfinții zilei

La capătul puterilor omeneși....

Cat traim pe-acest pământ - Alex Calancea Band, Stefănel Albu si Scoala ...

Un ghiozdan echipat, o speranță pentru viitor

Mulțumim Asociației ”Oastea Domnului” din Florești!

EU L-AM RĂSTIGNIT!

 

Că Domnul a murit pe Cruce
E vina noastră-a tuturor;
Degeaba acuzăm cu ură
Greșeala sfântului popor..

Eu știu că-i dureros să spunem,
Dar Domnul n-ar fi coborât
Din cerurile sfintei slave
De noi n-am fi trăit urât..

Păcatul meu și-al tău, creștine,
Din Rai în iesle L-au adus;
Păcatul meu și-al tău, creștine,
L-au țintuit pe Cruce, sus!

Nu L-au rănit pe Domnul nostru
Împunsăturile de cui
Cum L-a rănit și-L mai rănește
Păcatul meu și al oricui..

Ne întristăm, văzându-I fața
Lovită rău, scuipată mult?..
Să zică tare tot creștinul:
"Și eu Îl scuip când nu-L ascult"!

Când L-au legat de stâlp, în curte,
Și-atât de rău L-au biciuit?..
Cu biciul nepăsării noastre
Noi mult mai rău L-am chinuit!

I-au dat o trestie în mână
Și mantie, râzând de El?..
Râzând de sărbători și posturi,
Nu am făcut cumva la fel?..

Iar spinii din a Sa coroană,
Înfipți în creștetul cel sfânt?..
Sunt gândurile cele rele
Și hulele de pe pământ!

Cu multa noastră răutate
Și noi în coastă L-am împuns,
Da, fără nici o îndoială,
Păcatul nostru L-a străpuns!

Să recunoaștem adevărul,
Oricât ar fi de dureros:
Păcatul meu și-al tău, creștine,
L-au dus la Cruce pe Hristos!

Să facem deci ca Pătimirea
Să nu Îi fie în zadar,
Să nu fi îndurat degeaba
Acel sfâșietor Calvar..

De câte ori în viața noastră
Vom fi atrași spre vreun păcat,
Să spunem plini de hotărâre:
"DE OMUL VECHI M-AM LEPĂDAT"!
amin

 

 

 de Preot Sorin Croitoru

CRUCE MINUNATĂ

Cu ce vorbe să te laud, Sfântă Cruce-a lui Hristos,
Bucurându-mă de tine, Semn de minunat folos?..
Tu ai fost Altarul jertfei Fiului lui Dumnezeu,
De aceea-n mâini de preoți te vom săruta mereu!

Ești ținută-n mâini sfințite, cu mănunchi de busuioc,
Scufundându-te în apă, viață tu îi dai pe loc!
Înălțată ești de preoți sus de tot, la Liturghie..
Tu faci mințile să zboare spre cereasca-Împărăție!

Două mii de ani în urmă, Domnul te-a făcut Altar
Și de-atunci ești pentru oameni nesfârșit izvor de har!
Duhul Sfânt ca prin fereastră Se coboară lin prin tine:
Fără sfântul semn al Crucii nici un dar la noi nu vine!

Moartea Domnului pe tine fost-a semn de ascultare,
De aceea devenit-ai armă cu putere mare
Căci văzându-te pe tine, diavolii înverșunați
Văd puterea ascultării și se-ascund înspăimântați!

Ce frumos te țin în mâini preoții la Înviere..
Arătatu-s-a Lumina după moartea în durere!
Cruce care porți miresme din cămările cerești,
Tu ești steag de biruință al armatei creștinești.

Sfântul Constantin cel Mare doar prin tine-a biruit,
Iar strămoșii tot cu tine pe păgâni i-au fugărit
Fiindcă străluceai pe scuturi și pe coifuri de oțel,
Prefăcând în leu soldatul și făcând erou din el!

Iar acum tu ești pe turle și pe prapuri în pridvor..
În Altar, pe Sfânta Masă, umbrești Cel mai sfânt Odor!
Lângă Sfinte Evanghelii, pe veșminte preoțești,
Sus pe tâmple, în biserici, și în cimitire ești..

De aceea-n zi de praznic, îți cântăm și noi frumos:
BUCURĂ-TE, SFÂNTĂ CRUCE, CĂ TE-A PREASLĂVIT HRISTOS!


 de Preot Sorin Croitoru

CRUCEA PERSONALĂ

Nu am primit răspuns mereu
La orice întrebare
Atunci când sufeream din greu
A vieții încercare..

În fel și fel de supărări
Îl întrebam pe Domnul,
Cuprins de grele întristări
Ce-mi alungau și somnul:

"De ce, Stăpâne, mă lovești
Cu rele fără număr,
Ce fel de cruce îmi proptești,
Atât de grea pe umăr?.."

Și Domnul nu îmi răspundea,
Văzându-mi disperarea..
În inima ce mă durea
Eu îmi pierdeam răbdarea..

Dar mai apoi, când se-ntâmplau
Schimbări majore-n bine,
Cuvintele mă usturau
Și îmi era rușine..

Abia atunci înțelegeam
Eu vremurile grele:
Trecând prin ele, eu creșteam,
Mă întăream prin ele!

Nu, nu-i atâta de ușor
Să crești duhovnicește..
Doar lacrima aduce spor,
Căci lacrima smerește..

Durerea, plânsul ne'ncetat,
Suspinul fără număr,
Acestea Domnul ni le-a dat:
Sunt crucea de pe umăr!

Iisus prin Cruce a ajuns
La Sfânta Înviere,
Cu Trupul Său de cui străpuns
În geamăt de durere..

La fel și noi, urmașii Lui,
Gusta-vom Învierea
De vom răbda, în loc de cui,
În inimă durerea..

 de Preot Sorin Croitoru

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

Penelopa şi Ulise. Paris şi Elena din Troia. Romeo şi Julieta. Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Salvador Dali şi Gala. Cupluri celebre, simboluri ale unei iubiri care copleşeşte totul. Tulburătoare, adesea tragică sau greu de înţeles, genul acesta de iubire ne fascinează, dar nu ne convinge. E ceva nedeplin, incomplet. Suferinţa e inerentă în orice iubire, aşa este. Nimeni nu poate iubi dacă nu suferă. Dar în iubirea desăvârşită suferinţa are sens, e dublată mereu de o nădejde ce vine din adâncul inimii. E o suferinţă luminoasă. Găsim o astfel de iubire la cupluri celebre din istorie sau din literatură? Cu greu. Însă adesea există asemenea modele sub ochii noştri şi nu le sesizăm.
Până acum, pentru mine, singurul exemplu pe care-l puteam da ucenicilor când venea vorba despre un model de familie era cel al Sfinţilor Brâncoveanu. De o lună am mai adăugat pe listă o familie, cea a Părintelui Marius Gabriel Bărăscu. Pe 7 august, acesta venea cu maşina de la Mănăstirea Sihla, acolo unde participase la hramul Sfintei Cuvioase Teodora. Pe şoseaua E85, o altă maşină a intrat pe contrasens şi l-a izbit frontal. Părintele Marius a mai trăit câteva ore, murind spre miezul nopţii, chiar în pragul zilei de naştere, când ar fi împlinit 35 de ani. Între ultimele sale cuvinte au fost şi: „Sunt preot şi am patru copii”; „Iată, vine Împăratul!”. O singură dată am avut bucuria de a-l întâlni pe acest vrednic slujitor al Domnului, dar îl simţeam foarte apropiat prin prietenia care-l lega de Părintele Vladislav Nedelcu, cu care sunt împreună slujitor la Parohia Talpalari. Îl ştiam ca pe un om al rugăciunii, al cuvintelor înţelepte, al misiunii neobosite, al milosteniei fără rest şi al destoiniciei în cele practice. Dar ceea ce m-a impresionat şi mai puternic au fost cuvintele soţiei sale, întreaga sa atitudine de după tragicul eveniment. Din ele putem înţelege - cutremurându-ne! - cam la ce nivel duhovnicesc era dragostea lor.
Iată ce mesaj a lăsat, în data de 15 august, pe contul ei public de Facebook, îndoliata prezbiteră Petronela Bărăscu, rămasă văduvă cu patru copii mici:

(...) Acum şapte zile, la ora asta, am primit vestea. Sufletul mi se întuneca şi se rupea în bucăţele. Aveam impresia că trăiesc cel mai lung coşmar din care nu mă pot trezi, nu puteam să deschid ochii şi să privesc în jur, strigătele mi le înăbuşeam în lacrimi, iar corpul nu mă asculta cum trebuie. Mă gândeam la el, era ziua lui, câte trebuia să facem în ziua aceea, câte trebuia să facem în anii următori, cât de fericiţi urma să fim împreună. Copiii, cele mai de preţ daruri, rămâneau fără tăticul lor, iar eu fără omul de care m-a lipit Dumnezeu pentru veşnicie. M-am gândit la Maica Domnului, la durerea ei de pe Golgota şi am rugat-o să mi-l aducă înapoi. Acea noapte a fost lungă, mă trecea un fior prin tot corpul, iar mintea îmi tot repeta ultimele cuvinte ale medicului de gardă.
Când s-au trezit copiii am plâns cu ei în braţe şi i-am strâns tare, ca să simt în fiecare prezenţa tatălui lor. Doamne, cu adevărat moştenirea cea mai de preţ sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovaţi străluceşte Lumina! Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcţia spre care priveam şi mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: «Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!». Am simţit cum întunericul scade şi durerea se îndulceşte, cum Dumnezeu trimite stropi din roua bucuriei să-mi adape sufletul, iar întrebările mele primeau răspuns. Domnul S-a milostivit de mine şi m-a întărit ca să nu cad cu totul în prăpastia disperării. M-a prins de mână şi m-a ridicat, şoptindu-mi tainic: «omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori». A lucrat atât de minunat prin toţi cei care ne-au sprijinit, încât am ajuns să spun şi eu: «Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea!». Am simţit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea şi fac să răsară nădejdea şi bucuria Învierii.
Dragii mei, Părintele a fost un om ales de Dumnezeu pentru misiunea sa ca preot. A iubit de mic biserica, slujbele şi cântările bisericeşti. Era neobosit în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Îşi îndrepta adesea paşii spre mănăstiri pentru a se bucura de privegherile de noapte şi cuvântul înţelept al duhovnicilor. El nu a fost doar al meu, ci al tuturor celor pentru care s-a jertfit şi pe care i-a iubit. Pentru toate acestea şi pentru cele pe care nu le ştie decât Domnul, a fost ales să primească mai devreme Odihna. Dragostea celor ce l-au cunoscut stă mărturie şi îmi dă nădejde în mântuirea sa. Duhul de pace şi de bucurie pe care l-am simţit zilele acestea, dragostea pe care ne-au arătat-o miile de oameni cunoscuţi şi necunoscuţi, emoţia care a cuprins pe toată lumea şi alte semne de taină mă fac să spun cu toată credinţa: «Unde îţi este, moarte, boldul tău?».
Vă mulţumesc din toată inima tuturor celor care aţi fost şi veţi fi alături de noi, mă simt copleşită şi nevrednică de dragostea dumneavoastră, dar cred cu tărie că Părintele nu va uita pe nimeni şi vă va pomeni pe fiecare în parte, aşa cum făcea când era printre noi. Vă cer iertare pentru aceste cuvinte sărace, vă îmbrăţişăm şi-L rugăm pe Dumnezeu să ne strângă în jurul Părintelui şi să ne mântuiască pe toţi! Amin! Hristos a înviat!

Pentru mine, mesajul de mai sus este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din toate timpurile. O dragoste mai presus de tot ceea ce găsim în istorie sau în literatură. O iubire ce încununează relaţia dintre doi oameni care au biruit toate obstacolele posibile, inclusiv moartea, şi care s-au deschis total unul altuia. Pentru că pe cei doi – pe Părintele Marius şi pe soţia sa, Petronela – i-a unit şi-i uneşte Însuşi Dumnezeu. Citind şi tot recitind mesajul doamnei preotese, înţeleg mai deplin ce a vrut să zică Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan prin acel: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Asta lipseşte din mai toate poveştile cuplurilor celebre – Dumnezeu! El Singur este sursa adevăratei iubiri. O Iubire care nu apune niciodată, ci stă răsărind mereu pe cerul inimii, până se vor umple toate de prezenţa şi de lumina Lui cea neînserată.



preluare de pe doxologia.ro, articol scris de 
pr. Constantin Sturzu

Tinerii sunt binecuvântare şi bucurie pentru popor

Deoarece tinerețea este, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieții veșnice netrecătoare, Dumnezeu a sădit în oameni, încă de la această vârstă fragedă, dorul căutării de ideal, de iubire sfântă şi de viață eternă, precum vedem în viața tânărului bogat din Evanghelie, care a constatat că fericirea deplină nu este dată de bunuri materiale trecătoare, ci de iubirea veșnică a lui Dumnezeu (cf. Marcu 10, 17-21; Luca 18, 18).

• Iisus Hristos iubește copiii şi tinerii.

Sfintele Evanghelii ne arată că Domnul nostru Iisus Hristos a acordat o atenţie şi o prețuire deosebită copiilor şi tinerilor. El spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14), subliniind astfel valoarea inocenţei şi purităţii copiilor. Pe de altă parte, cele trei învieri din morți, pe care le-a săvârșit Domnul Hristos în timpul vieții Sale pe pământ, au fost învieri ale unor tineri, şi anume a înviat pe fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-25; Marcu 5, 22-42; Luca 8, 41-56) şi pe prietenul Său Lazăr, din Betania (cf. Ioan 11, 1-46). Domnul Iisus Hristos i-a înviat pe aceşti tineri şi pentru a arăta că tinereţea este simbol al frumuseţii vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor (cf. Matei 22, 30).
Într-o lume secularizată şi aflată în permanentă schimbare, tinerii au nevoie să simtă iubirea darnică a lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ei.
Astfel, Biserica este chemată mereu la înnoire şi prin noile generaţii de tineri, pentru că Iisus Hristos, Cel ce „ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8) vrea ca ea să dea mărturie despre El în toate timpurile.
Iar înnoirea vieţii spirituale a Bisericii se realizează şi prin tinerii care cultivă mereu cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea.

• Credinţa în Dumnezeu, nădejdea şi dragostea constituie trăsăturile fundamentale ale vieţii creștinului.

Credinţa nu se poate manifesta fără nădejde şi fără dragoste. Creștinul crede, speră şi iubeşte în același timp. Însă, ceea ce-l aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este virtutea iubirii smerite şi darnice.
În Epistola sa către Evrei, Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa astfel: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11, 1). Cu alte cuvinte, credinţa este arvuna realităţilor nădăjduite şi confirmarea realităţilor nevăzute. Acelaşi Apostol ne învaţă că toate „cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18). În acest sens, credinţa este o cunoaştere spirituală, dincolo de cunoaşterea prin simţuri.
Credinţa este capacitatea spirituală a omului de a vedea cu ochii sufletului şi de a simţi cu inima prezenţa lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Sa în viaţa oamenilor.
Prin urmare, credinţa nu este doar o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în ceruri, ci credinţa este începutul unei noi relaţii sau legături a omului credincios cu Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin credință înţelegem că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (cf. Evrei 11, 3); prin credință Avraam a plecat din țara sa natală spre o țară necunoscută, făgăduită lui de Dumnezeu (cf. Evrei 11, 8); prin credinţă Moise nu se temea de urgia lui Faraon, ci stătea neclintit ca cel care „vede pe Cel nevăzut” (Evrei 11, 27).
Iar Sfântul Apostol Petru spune creştinilor: „Pe El (pe Iisus Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită” (1 Petru 1, 8). De aceea, putem spune că viaţa creştinului este luminată de „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Un tânăr teolog, care a studiat de asemenea fizica, filozofia şi medicina, spune într-o carte recentă: „Prin credinţă vedem cosmosul şi lumea în care trăim ca pe o Biserică, prin credinţă îi simţim pe semenii noştri ca fraţi în Domnul, şi tot prin ea primim darurile şi bogăţiile lumii ca pe bunuri destinate jertfei. În lumina credinţei, cele neputincioase sunt vindecate, în umbra crucii lui Hristos greutăţile, suferinţele şi neajunsurile sunt umplute de lumină.
Prin harul împărtăşit prin Tainele Bisericii, credinţa în Hristos, viaţa Lui şi a Sfinţilor înnoiesc puterile înţelegătoare ale minţii fiecăruia dintre noi, dându-ne puterea să ne eliberăm de obişnuinţele înguste ale firii căzute, şi să vedem peste tot, în mediul de viaţă şi în experienţele trecute, prezente şi viitoare, purtarea de grijă a lui Dumnezeu”

• Speranţa sau nădejdea creştină creşte şi aduce roade prin conlucrarea omului cu Dumnezeu.

Nădejdea este un dar oferit de Dumnezeu omului, un dar care însă trebuie cultivat. De aceea, creştinul are datoria de a lupta, mai ales de la vârsta tinereţii, împotriva a tot ceea ce-l poate împiedica să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii săi.
Biserica îi cheamă pe tineri să acorde o atenţie deosebită înnoirii vieţii spirituale, să apere inocenţa, să cultive sinceritatea, curajul, creativitatea, iubirea, adevărul şi toate va­lorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu pentru binele societăţii.
Primul pas în cultivarea vieții spirituale este participarea tinerilor la viaţa şi misiunea parohiilor şi a altor unități bisericeşti. Prin urmare, este important pentru tineri să aparțină unei comunităţi: nu este de ajuns să ne rugăm singuri acasă, chiar dacă şi această rugăciune este necesară. De aceea, scriitorul creştin Tertulian scria în secolul al 3-lea: „Un creştin singur nu este creştin”, adică el este un creştin când se află în comuniune cu alți creştini în Biserică.
Al doilea pas în cultivarea vieţii spirituale este rugăciunea în familie. Chiar dacă nu avem o viaţă spirituală intensă, putem, adesea, să fim inspirați de alți membri ai familiei noastre sau de alte familii practicante care trăiesc profund credința lor. Acestora putem să le cerem să se roage pentru noi. Sfântul Ioan Damaschinul spunea că un cărbune se aprinde când atinge un altul care arde. Cu alte cuvinte, credinţa vie se comunică mai repede altora prin rugăciune.
Al treilea pas în cultivarea vieţii duhovniceşti este trăirea credinţei în fiecare zi, nu numai duminica. Trăim într-o civilizaţie a tehnicii şi electronicii, a informaţiilor excesive, care adesea îl stresează pe om într-atât de mult încât acesta este prea risipit şi fragmentat sufleteşte. Din acest motiv, rugăciunea ca expresie a credinţei vii este o practică binefăcătoare în lupta contra stresului, şi în special rugăciunea minţii şi a inimii, adică invocarea numelui lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.
Specifică monahilor, această rugăciune s-a dovedit de mare folos, chiar şi pentru credincioşii mireni care doresc să se reculeagă şi să dobândească pacea interioară a sufletului. Această rugăciune este simplă şi scurtă, dar adaptată la viaţa agitată şi fragmentată a omului de azi. Ea poate să readucă spiritul în starea de priveghere şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea curată se naşte din rugăciune.
Slujbele religioase la care participă tinerii aduc şi ele multă pace interioară şi multă bucurie. Chipurile oamenilor care participă intens la slujbele Bisericii nu mai sunt crispate, tristeţea şi stresul lasă loc luminii şi bucuriei. Aceasta este pacea lui Hristos care străluceşte din sufletele celor care se roagă profund. Rugăciunea este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu, însă pe care trebuie să îl cultivăm, mai ales ca pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea euharistică.
Iar Euharistia nu reprezintă doar iertare de păcate, ci ea este şi un izvor de putere spirituală, care ne inspiră, ne dă curaj şi nu ne lasă pradă deznădejdii. Singurătatea, dificultăţile vieţii induc, în vremea de azi, un sentiment al lipsei de sens, al absurdului, al disperării care produce adesea depresie. Însă, rugăciunea şi mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a simţi, prin credinţă şi speranţă, arvuna Învierii, adică biruința iubirii asupra însingurării.

• Tinerii iubesc frumuseţile create de Dumnezeu şi cultivate de oameni.

Prin excursiile în natură se cultivă bucuria de a vedea frumuseţile creaţiei naturale şi bucuria de a preaslăvi pe Dumnezeu-Creatorul Universului.
Prin pelerinajele la locurile sfinte şi citirea vieţii sfinţilor se cultivă în sufletul tinerilor bucuria de a vedea frumuseţile artei bisericeşti şi ale vieţii sfinţilor.
Taberele de tineret au ca scop principal cultivarea frumuseţii comunicării şi comuniunii dintre tineri la nivel de parohie, de protoierie, de eparhie sau mitropolie, la nivel naţional şi internaţional, prin rugăciune şi cântare comună, prin gândire comună, prin acţiune comună, prin prietenie şi bucurie.
Activităţile culturale şi social-filantropice sau caritabile sunt un prilej de a cultiva în sufletul copiilor şi tinerilor frumuseţea iubirii darnice sau frumuseţea generozităţii faţă de persoanele defavorizate, faţă de copii orfani, faţă de bolnavi, faţă de bătrâni, faţă de persoanele însingurate şi întristate, faţă de familiile îndoliate şi neajutorate.
Toate aceste activităţi ne arată însă că frumuseţea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu şi de semeni, în familie, în biserică, în şcoală, în societate şi în lumea întreagă.
În această privință, Biserica noastră încurajează tinerii să devină mâinile iubirii lui Hristos pentru oameni, adică să inițieze proiecte şi programe spirituale şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţilor locale.
Se constată că mulți tineri voluntari primesc bucurie din bucuria pe care ei înșiși o aduc celor pe care îi ajută să înţeleagă sau să simtă că sunt iubiţi pentru demnitatea lor de om, creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la comuniunea de iubire cu El şi cu semenii.
Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, în familie şi în societate, dar să şi cultive un ideal, să dea un sens vieţii lor prezente şi viitoare, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii şi al societăţii, ci şi prezentul lor dinamic şi înnoitor.
Prezenţa tinerilor în activităţile liturgice, sociale, culturale, misionare ale Bisericii confirmă adevărul că tinerii sunt binecuvântare pentru familie, Biserică şi societate.
Dragi tineri,
Prin credinţă, speranţă şi iubire voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.
În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi pe toţi cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi la Craiova.
Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Craiova ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a speranţei şi a iubirii de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

VINERI, 06.09.2019, DE LA ORA 09:30, SPOVEDIM ELEVII CARE ÎNCEP UN AN NOU ȘCOLAR

ÎN NUMELE DOMNULUI IISUS HRISTOS, A LUI DANIEL ȘI AL FAMILIEI SALE, VĂ MULȚUMIM TUTUROR!

Un An Nou, Bisericesc, cu multe roade duhovnicești!

Nu există o „genă gay”, confirmă cel mai mare studiu realizat pe ADN-ul uman. Orientarea sexuală, determinată de mulți factori non-genetici

Atracţia unei persoane faţă de femei sau faţă de bărbaţi nu este o chestiune ce poate fi definită de o singură genă, ci de multiple regiuni ale genomului şi, ca orice caracteristică umană complexă, de numeroşi factori non-genetici, informează Agerpres.
Aceasta este concluzia unei analize realizate pe 500.000 de profiluri ADN de un grup de cercetători din Europa şi Statele Unite, ale căror concluzii, publicate joi în prestigioasa revistă Science, infirmă definitiv o ipoteză apărută în anii 1990, conform căreia ar exista o „genă gay” ce ar fi la fel de previzibilă ca aceea care influenţează culoarea ochilor.
„Este de facto imposibil să prezici orientarea sexuală a unei persoane după genomul ei”, a declarat Ben Neale, membru al Institutului Broad, asociat cu Universitatea Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), una dintre numeroasele instituţii din care provin autorii studiului.
Orientarea sexuală are într-adevăr o componentă genetică, spun cercetătorii, confirmând studii precedente de mai mică amploare, realizate în special pe gemeni. Însă această componentă depinde de o mulţime de gene. „Nu există o genă gay unică, ci numeroase mici efecte genetice repartizate în genom”, a explicat Ben Neale.
Acestor lucruri li se adaugă un factor esenţial: mediul în care o persoană creşte şi trăieşte.
Pentru a explica mai bine concluziile cercetării, oamenii de ştiinţă au făcut comparaţii cu înălţimea oamenilor: efectul genetic este indiscutabil, deoarece înălţimea unei persoane este legată de aceea a părinţilor ei. Însă genetica nu explică totul: alimentaţia din timpul copilăriei are la rândul ei un impact puternic asupra înălţimii. Aceste detalii sunt denumite de oamenii de ştiinţă „factori de mediu”.
La fel, pentru riscul cardiac: genele creează predispoziţii, însă stilul de viaţă şi alimentaţia au un rol încă şi mai mare.

Influenţă limitată

Noua analiză statistică a permis descoperirea a cinci poziţionări precise pe cromozomii umani, denumite "locus", ce par a fi categoric asociate cu orientarea sexuală, deşi fiecare dintre ele are doar o influenţă „foarte mică”.
Din punct de vedere biologic, dacă un marker este asociat cu căderea părului, atunci acest fapt sugerează o legătură a markerului în cauză cu regularizarea hormonilor sexuali.
În mod asemănător, există sute sau mii de alţi markeri, pe care viitoare analize ce vor fi realizate pe bănci mai mari de ADN vor putea să îi descopere într-o bună zi.
„Este un comportament complex, în care genetica joacă un rol, dar probabil într-o manieră minoritară. Efectul factorilor de mediu există, dar nu am reuşit să îl măsurăm cu exactitate”, a adăugat Fah Sathirapongsasuti, cercetător care publică articole pe 23andme.com, un site dedicat testelor ADN, şi care a contribuit la realizarea noului studiu furnizând profilurile genetice ale clienţilor (voluntari).
Partea principală a analizei a fost realizată pe bărbaţi şi femei incluşi în banca britanică UK Biobank, în majoritate de origine europeană, care au răspuns la întrebarea: „Aţi avut deja o relaţie sexuală cu o persoană de acelaşi sex?”.

Cum anunți un astfel de studiu?

Autorii sunt conştienţi că acesta este un subiect delicat, iar cei doi cercetători menţionaţi au reamintit, într-o conferinţă telefonică purtată marţi cu mai mulţi jurnalişti, că sunt ei înşişi gay.
Dorind să evite orice interpretare eronată, ei au mers până într-acolo încât au consultat asociaţii LGBT în privinţa modului în care ar trebui să comunice rezultatele studiului, pe care le-au rezumat pe un site special - geneticsexbehavior.info.
Asociaţia americană GLAAD a salutat acest studiu ce a confirmat că „a fi gay sau lesbiană este o parte naturală a vieţii umane”.

Gena Xq28 - ipoteză respinsă

În debutul geneticii moderne ultraperformante, în anul 1993, autorii unui studiu realizat pe 40 de familii au crezut că au identificat o legătură unică, gena Xq28, ce ar defini orientarea sexuală. Noua analiză a respinsă însă acel model simplist.
O cifră produsă de acest studiu este susceptibilă să creeze confuzie. Cercetătorii estimează că "între 8 şi 25%" din diferenţele de orientare sexuală din populaţia testată se datorează variaţiilor genetice.
Însă această cifră este un concept statistic ce vizează o populaţie şi nu înseamnă că 25% din orientarea unei persoane depinde de genele sale.
Un alt rezultat pune sub semnul întrebării ideea că orientarea sexuală ar fi un continuum, potrivit Scării Kinsey, după numele biologului american care a definit-o în 1948: de la 100% homosexual la 100% heterosexual, trecând prin bisexual.
„Presupunerea conform căreia cu cât eşti mai atras de cineva de acelaşi sex, cu atât eşti mai puţin atras de celălalt sex este o simplificare excesivă”, afirmă cercetătorii, după ce au comparat markerii genetici ce influenţează numărul partenerilor de acelaşi sex.
Editor web: George Costiță

preluare de pe www.digi24.ro