sâmbătă, 8 martie 2014

Copiii se pregătesc pentru ziua mamei...

Într-o zi frumoasă ca cea de azi, când soarele a strălucit pe bolta cerească, mai puternic decât în zilele trecute, a fost multă bucurie și în Bisericuța noastră la activitățile desfășurate aici, sâmbătă de sâmbătă. De la ora 11.00 cei 14 copii, prezenți (un număr mai mare ca de altă dată) și-au dat toată silința pentru a se pregăti cât mai bine posibil pentru momentul de mâine când vom sărbătorii toate mamele. Am început cu o rugăciune, apoi ne-am amintit despre lecția de data trecută după care am vorbit despre David și Goliat. Protagoniștii noștri au avut ocazia, să deseneze pe fișa de lucru pe David și pe Goliat. A urmat repetiția pentru ziua de mâine și cel mai important, copiii au confecționat felicitări pentru mamele lor. După două ore, deja ne era și sete și foame, de aceea, a urmat mica agapă unde a fost servit un suc, prăjitură și napolitane. Totul s-a încheiat cu o rugăciune. Dorim tuturor mamelor o zi binecuvântată, iar odraslele lor să le aducă numai bucurii!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu