joi, 13 martie 2014

Aproape de oameni

Suntem încă la începutul Postului Mare, perioadă în care trebuie împletită rugăciunea cu fapta cea bună. În toată această perioadă vor avea loc acțiuni social - filantropice. Am început din duminica Ortodoxiei cu colecta pentru Fondul Central Misionar, colectă care va continua și în următoarele 2 duminici. Pe lângă aceasta, vom mai iniția o colectă pentru un copil bolnav în vârstă de doar 5 ani, care are nevoie de un tratament foarte costisitor. Din banii care se adună în Cutia Milei vom face pachete cu alimente , acestea fiind distribuite în preajma Sfintelor Paști. Azi , cu ajutorul doamnei Beleiu Raluca, membră a comitetului parohial, a fost posibilă expedierea a două colete consistente. Unul va ajunge în Burdujeni, Suceava, la o familie cu 3 copii, unul fiind bolnav și al doilea colet, va ajunge în Sărata, Panticeu la o familie cu 6 copii. Aceste colete conțineau: alimente neperisabile, haine, dulciuri, obiecte de igienă (săpun, pastă și perie de dinți, etc) jucării. Tot azi, a fost expediat, cu ajutorul unei familii de credincioși din Parohia noastră, către un domnu din Vaslui, cu multiple afecțiuni, un colet care conține alimente de strictă necesitate. Am fost contactați de aceste persoane și nu am putut rămâne indiferenți. În viitorul apropiat se are în vedere o campanie de strângere de fonduri pentru bolnavii de cancer de la Centrul de îngrijiri Paleative Sf. Nectarie din Cluj- Napoca. Toți cei care doresc să susțină activitățile social-filantropice ale Parohiei noastre sunt rugați să ne contacteze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu