vineri, 6 decembrie 2013

Sfântul Nicolae a trecut și pe la noi...

Câțiva fulgi de nea, ne-au amintit că suntem în luna decembrie și că sărbătorile *cele mari ale creștinătății* se apropie, startul fiind dat de prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. Cei mici sunt cei mai nerăbdători să se întâlnească cu Sfinții aducători de daruri, de pace și binecuvântare cerească. Sfântul Nicolae nu uită pe nimeni, așa că aseară, a trecut și pe la Bisericuța noastră, unde ne-a lăsat un minunat brad care a fost și împodobit , nu a uitat nici de darurile pentru copiii care frecventează această Bisericuță. Aceste daruri au fost împărțite la Sfânta Liturghie de azi (o parte), o altă parte vor fi împărțite seara aceasta, când avem slujba Acatistului Sfântului Nicolae și o altă parte mâine în cadrul întâlnirilor de sâmbăta de la ora 11.00, știut fiind faptul că azi majoritatea copiilor sunt la grădiniță sau la școală. Oare ce o fi în cadou?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu