Or, nu se poate ca, sub pretextul pregătirii elevilor pentru viață,
să se renunțe la disciplinele care formează viitoarele personalități,
care făuresc cultura generală, care structurează identitatea personală
și de grup. Toate aceste propuneri de noi „materii” pleacă de la o
înțelegere greșită a rostului școlii. Asemenea propuneri nu reprezintă,
de fapt, materii, ci teme și conținuturi care pot fi abordate, cu tact
și competență, în cadrul disciplinelor existente”, explică academicianul
Ioan-Aurel Pop.
Președintele Academiei Române precizează și că:
„Întotdeauna, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, s-au
abordat în școlile noastre, mai bine sau mai rău, subiecte ca protecția
mediului, circulația publică, paza contra incendiilor, igienă și chiar
sexualitate. Eu însumi, începând cu clasa a VIII-a, am învățat la
materii precum Dirigenție, Anatomia și fiziologia omului, Geografie,
Zoologie, Filozofie, Istorie, Chimie, Fizică, Științe sociale etc.
diferite noțiuni foarte necesare legate de subiectele enumerate mai
sus.Profesorii de biologie, mai ales în clasele de liceu, aveau datoria
să facă educație sexuală, chemând chiar specialiști în domeniu la unele
dintre lecțiile lor. Că acest lucru nu se făcea constant și bine, că
unii ocoleau – din falsă pudoare ori din alte motive – astfel de
subiecte este adevărat, dar acestea nu sunt argumente pentru a disloca o
întreagă structură de învățământ”.
Despre asaltul asupra moralei sub formula „diversității”
„Chestiunea „diversității” este o altă problemă recurentă azi,
mereu repetată și care ține, pe de o parte de mentalitatea lumii
contemporane (mult schimbate față de societățile trecute), iar pe de
alta de globalizare, de anumite tendințe din societățile dezvoltate și
prospere. Și noi, românii, trăim în această lume în continuă mișcare
(nici măcar satul nostru, în care s-ar fi născut veșnicia – cum frumos
și metaforic spune Lucian Blaga – nu mai este cel de odinioară) și, așa
cum putem, ne adaptăm ei. După anii 2000, ne-am integrat în astfel de
organizații, uniuni etc., care promovează alte idei decât cele
tradiționale”, apreciază Ioan-Aurel Pop.
„Diversitatea” face parte din
realitate, iar realitatea nu trebuie ignorată niciodată, dar a
contrapune – cu insistență și chiar cu vehemență uneori – alte tipuri de
familii familiei tradiționale este o eroare fatală. Eu nici nu aș vorbi
despre «familia tradițională», ci despre unicul tip de familie validat
de istorie, prin care s-a asigurat perpetuarea umanității până azi.
Nu știu ce va fi în viitor, fiindcă nu am darul premoniției și nici nu
cunosc ce ne vor aduce știința, descoperirile în biologie, chimie,
anatomie etc., dar am idee ce este prezentul. Iar în prezent, românii,
ca și alte popoare, au în mințile și sufletele lor valori verificate,
legate de bunul simț și de experiența de viață ale moșilor și
strămoșilor lor”.
„Alții sunt liberi să trăiască așa
cum doresc, dar a obliga societatea românească „să se revoluționeze” la
comandă și în timp foarte scurt este complet greșit. Ceea ce v-am spus
reprezintă opinia mea personală. Academia Română va veni în curând cu
propria poziție oficială în legătură cu „educația pentru diversitate„”, explică președintele Academiei Române.
Părinții biologici vs cuplurile de homosexuali
„Opinia publică românească și chiar societatea românească, în
majoritatea sa covârșitoare, nu pot accepta asemenea proceduri. La noi,
copiii sunt concepuți de mamă (de sex feminin) și de tată (de sex
masculin), născuți de mamă și crescuți de ambii părinți. Aceasta este
rânduiala dintotdeauna și, chiar dacă această ordine a lucrurilor a avut
și are și excepții, excepțiile acestea nu sunt și nu au fost împinse
niciodată până la absurd. Părinții
biologici sunt întotdeauna de preferat pentru creșterea și educarea
copiilor; dacă acest lucru nu se poate, atunci copiii rămân în grija
numai a unuia dintre părinții biologici; dacă, din varii motive,
părinții biologici nu-și pot crește copiii, atunci ei sunt încredințați
statului (care-i repartizează în instituții speciale sau îi dă spre
adopție unor cupluri legale, formate din femeie și bărbat etc.). Aproape
întotdeauna, părinții biologici sau un părinte biologic pot crește și
educa mai bine propriii copii decât statul sau părinții adoptivi. Dar a
încredința copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput, din
mai multe motive”.
(preluare de pe activenews.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu