C.I.F.31386930. IBAN:RO98BTRLRONCRT0208719001 Pr.Paroh. Gordan Dănuţ Gheorghe Tel. 0742482812; Email:gordandanut@yahoo.co.uk
joi, 3 martie 2016
” Viitorul ni-l pregătim.”
Întrebare: Ce ne puteți spune despre viitor, căci suntem îngrijorați în privința lui.
Părintele: Eu în legătură cu viitorul nu știu nici ce se va întâmpla peste cinci minute. Dar pot să vă spun că viitorul ni-l pregătim. Nu există posibilitatea să ai un viitor, altul, decât acela pe care ți-l pregătești. Din toate punctele de vedere: și ca pregătire intelectuală – cineva care nu se pregătește, dintre tineri, atunci la examen văd ei viitorul –, ne pregătim și ca pregătire morală, în înțelesul că dacă suntem capabili de bine în prezent, vom fi și în viitor capabili de bine, de mai mult bine, tot în prezent, nu în viitor, numai că prezentul de atunci va fi viitorul față de prezentul de astăzi.
De fapt, viitorul noi îl vom trăi totdeauna ca prezent, chiar și veșnicia. Și în felul acesta ne formăm și un trecut mai luminos, în măsura în care suntem atenți în prezent. Prezentul devine trecut și trecutul se luminează și astupăm trecutul negativ cu un trecut pozitiv.
Dar viitorul ni-l mai pregătim și altfel, și anume printr-o viață care ne întărește în credință și ne scoate din îngrijorare și în sensul că nu avem de plătit niște păcate. Și așa cum Dumnezeu l-a scos pe Lot din Sodoma, pe care a ars-o cu foc, tot așa ne va scoate și pe noi, pe fiecare, în măsura în care vom fi vrednici ca Dumnezeu să ne cruțe, indiferent de ce va veni peste lumea aceasta.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, Timișoara, 2004, p. 84)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu