vineri, 25 septembrie 2015

„Fraților, să fiți atenți la voi înșivă! Să aveți mai întâi frică de Dumnezeu, puritate sufletească și dragoste nemărginită.” Sfântul Serghie de Radonej

În viața Sfântului Serghie este consemnată întâmplarea dinainte de nașterea sa, când mama lui, Sfânta Maria, a mers la Sfânta Liturghie în timpul căreia, atât ea, cât și cei care se rugau acolo au auzit cum pruncul a plâns de trei ori, în pântecele mamei sale: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timp ce se cânta Heruvicul, și atunci când preotul a zis: „Sfintele Sfinților”. Când Sfânta Maria l-a născut, i-au pus numele Bartolomeu. Încă din primele sale zile de viață, copilul a uimit pe toată lumea cu postul său înnăscut: Miercurea și vinerea nu accepta să sugă lapte și nici altceva nu accepta să mănânce, iar atunci când Sfânta Maria utiliza ulei în prepararea mâncării, copilul refuza de asemenea să mănânce. Observând acest lucru, Maria a încetat să mai gătească cu ulei. La vârsta de șapte ani, Bartolomeu a fost trimis să studieze împreună cu cei doi frați ai săi: Ștefan, fratele cel mai mare, și Petru, fratele său mai mic. Frații săi au reușit să învețe, dar Bartolomeu nu reușea să asimileze cunoștințele, chiar dacă profesorul îi acorda o atenție mai deosebită. Părinții săi l-au mustrat aspru, profesorul l-a pedepsit, iar colegii săi se amuzau de lipsa lui de înțelegere. Bartolomeu îl ruga stăruitor pe Domnul cu lacrimi să-i dăruiască pricepere pentru a citi. Primeste puterea de a citi de la un inger. Se calugareste si se retrage in pustie. De multe ori, sfântul hrănea şi fiarele pădurii. Prietenia cu un urs sălăşluit în pustia Radonejului, pe care cuviosul îl hrănea cu pâine din mâna lui, aduce aminte de marii pustnici din Egipt, unde leii slujeau monahilor cu supunere. Făcător de minuni, încă din timpul vieții sale pământești: Odată cu creşterea numărului fraţilor în obşte s-au înmulţit şi nevoile, astfel micuţa aşezare s-a transformat, cu timpul, în lavră. Împrejurimile erau neprielnice, condiţiile de viaţă erau aspre şi întâmplându-se odată să rămână fără apă, cuviosul a luat cu sine un călugăr şi, coborând într-o râpă numai de el ştiută, găsind puţină apă, a îngenuncheat şi a rostit o rugăciune. Dar n-a sfârşit bine de rostit, că din locul însemnat deja cu semnul Sfintei Cruci a ţâşnit apă. Altă dată, aducând la el pe un bolnav, care de trei săptămâni nu dormise şi nu mâncase, cuviosul l-a stropit cu Agheazmă şi a început a se ruga. În acel moment, bolnavul a simţit o uşurare şi a adormit. Trezindu-se, el a cerut de mâncare şi însuşi cuviosul l-a hrănit. Apoi, bolnavul s-a întors la casa lui, mergând pe picioarele sale. Odată, în timpul Sfintei Liturghii, un înger al Domnului a săvârșit slujba împreună cu sfântul, dar din smerenie, cuviosul le-a interzis celor de față să vorbească despre acest lucru până după moartea sa. Maica Domnului, Însăși s-a arătat Sfântului Serghie. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!” Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Si-a cunoscut sfarsitul si a lasat fratilor din mănăstire inademnul de a fi atenti la ei insisi, sa aiba frica de Dumnezeu, sufletul sa fie curat si dragostea sa nu lipseasca.

Un comentariu: