marți, 24 iunie 2014

Sânzienele...

Există în această zi, de 24.06 multe tradiții în satele Țării noastre. E drept multe sunt superstiții, precreștine, însă sunt tradiții care caracterizează poporul, bimilenar, român. O să fiu astăzi subiectiv și o să vă povestesc un obicei din satul meu natal: Bologa, jud Cluj.
Aici, în ajunul sărbătorii Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, oamenii, în special femeile, copiii și tinerii, când se întorceau de la munca pământului ( era deja vacanță și copiii își ajutau părinții la munca câmpului) culegeau flori de sânzâiene, galbene și albe, care erau împletite sunt formă de coronițe, fie pe drum ( mulți mergeau la aceste munci cu căruța și se întorceau cu carul plin de fân sau simplă iarbă pt. animale), fie acasă. Îmi aduc aminte că fiecare căuta cele mai frumoase flori, mai ales, noi, copiii care făceam adevărate concursuri, ale căror flori erau mai frumoase.
Erau făcute atâtea coronițe câți membrii erau în casa respectivă, acestea aruncându-se pe casă. Când se arunca câte o coroniță era amintit cel în numele căruia se arunca. Era credința că acele coronițe care rezistau cel mai mult pe casă, acela va avea o viață lungă. Desigur că acest obicei care îl întâlnim în multe satele din Ardeal ( și poate și în alte părți ale Țării,) însă fiecare comunitate dându-i diferite semnificații.
În amintirea multor tradiții de Sânzâiene, am făcut și noi la Bisericuță 3 coronițe care le-am pus la Icoana Învierii pe care o sărutăm la intrare și ieșirea din Bisericuță și la Icoanele Mântuitorului și a Maicii Domnului de pe iconostas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu