duminică, 22 iunie 2014

Au fost premiați cei mai buni elevi ai Parohiei noastre!

Duminica elevilor merituoși - așa am numit duminica de astăzi.
A venit vacanța , iar elevii silitori adună roadele. Cei mai buni elevi , la învățătura, din clasele V-XII, ai Parohiei noastre, au fost astăzi, felicitați și premiați într-un cadru festiv, la finalul Sfintei Liturghii. Consiliul Parohial, a hotărât ca premiile acordate să fie în bani. Astfel șapte elevi cu rezultate bune și foarte bune în anul școlar care s-a încheiat, au fost premiați. Am avut doi elevi care au obținut premilu I; doi elevi care au obținut premiul doi și trei elevi care au obținut mențiuni. Fiecare elev cu premiul întâi a primi 50 lei; elevii cu premiul doi 40 lei, doi elevi cu mențiune au primit 30 lei , iar o altă mențiune a prinit 25 lei, în funcție de rezultatele școlare. Toți elevii au primit și câte o diplomă de apreciere. La finalul acestui moment festiv le-am adresat un cuvânt de felicitare, când i-am încredințat că sunt mândria și bucuria Parohiei noastre, bune exemple pentru ceilalți copii, sfătuindu-i să nu uite că sunt creștini mărturisind lucrul acesta printr-o viață trăită în Biserică și aproape de Dumnezeu! Urându-le succes pe mai departe, le dorim o vacanță frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu