vineri, 19 iulie 2013

DUMNEZEU ASCULTĂ PE OMUL DREPT

La 20 iulie suntem chemaţi la prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul. Nu mă opresc la date biografice, pe care de altfel le aflăm din Sfânta Scriptură, ba, chiar de pe net, ci la exemplul la care ar trebui să privim. Ilie a fost ca unul dintre noi, dar prin viaţa lui a bineplăcut lui Dumnezeu, atât de mult încât la rugăciunea lui, a fost oprită ploaia pe pământ 3 ani şi 6 luni, şi tot la rugăciunea lui a plouat iarăşi. A înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului şi a înmulţit în casa acesteia untdelemnul şi făina, a fost hrănit de păsări în timpul secetei, iar sfârşitul pământesc îl găseşte ridicat la cer într-un car de foc. Dragii mei să luăm aminte şi să nu uităm că DUMNEZEU ASCULTĂ PE OMUL DREPT.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu