Lecțiile pandemiei:

 

1. 
   
   Întoarcerea către cumpătare și către conștientizarea unei purtări de grijă a lui Dumnezeu față de lume. Pandemia este învățător al smereniei și al blândeții. Pandemia este, paradoxal, expresia unei iubiri milostive, nebune, a lui Dumnezeu față de noi, ca să ne întoarcem!
   
2. Educația în general, fără educație religioasă, este grav amputată, și va avea consecințe dezastruoase la nivel personal și comunitar.
3. Filantropia făcută în această viață are consecințe veșnice.
4. Pandemia a generat, la nivelul societății, o teamă cvasi-generalizată. În lipsa fricii de Dumnezeu, în sufletul omului se infiltrează o serie de alte frici: frica de boală, frica de moarte, frica de aproapele, frica de Împărtășanie. A apărut chiar efectul „nocebo”. Acest efect, care este un factor subiectiv, combinat cu boala Covid 19, care este un factor obiectiv, a dus la apariția unei palete foarte diverse de simptome, care scapă oricărei taxonomii.
5. Frica resimțită de creștini în vreme de pandemie poate fi generată și de criza unei cateheze mistagogice. Această criză este vizibilă în îndepărtarea creștinilor de Potir, pe care-l percep acum ca o sursă de infectare.
6. Este foarte semnificativ faptul că panica s-a instalat mai întâi în țările preponderent atee, în țările care L-au alungat pe Dumnezeu, în țările dominate de o ideologie a corectitudinii politice și de afirmarea unei supremații a omului.
7. În alte țări, în funcție de context, pandemia a scos la iveală prejudecățile rasiale. Adeseori, relele pe care prosperitatea le maschează sunt scoase la iveală în vreme de restriște.
8. Pandemia poate genera depresii, mai ales persoanelor spitalizate, însă depresia specifică pandemiei nu are ca motor frica de moarte, ci frica de necunoscut. Spitalul poate fi cel care accentuează anxietatea, depresia și prelungește boala.
9. Rugăciunea, „fortăreață a credinței” (după expresia lui Tertullian) este un mijloc eficace în lupta contra bolii, a depresiei, a izolării. Rugăciunea este liantul care ne ține aproape, ne ține în comuniune pe noi, cei distanțați.
10. În pandemie, un rol fundamental îl poate juca logoterapia, descrisă în patru puncte esențiale: focalizarea pe prezent, conștientizarea problemelor, găsirea unor soluții la problemele conștientizate, generarea unor schimbări necesare pentru ca aceste soluții să intre în viața oamenilor.
11. Boala/pandemia zdrobește o serie de idoli ai societății postmoderne: idolul securității, idolul prosperității, idolul stării de bine. Pandemia de Covid-19 a mai zdrobit un idol atotputernic: idolul științei. Știința trebuie să se smerească!
12. Orice încercare îngăduită de Dumnezeu – iar pandemia este o astfel de încercare – este o șansă pentru noi de a ne schimba în bine. Și de a ne smeri. După cum a spus și Dostoievski: „Liniștește-te, omule mândru”.
13. Pandemia nu ne poate și nu trebuie să ne reducă la tăcere! Acum, mai mult ca altădată, Evanghelia trebuie să fie propovăduită, Dumnezeul iubirii trebuie predicat, chiar dacă pare absurd să propovăduiești iubirea lui Dumnezeu la vreme de încercare. Atitudinea de stand-by, pana când pandemia va trece, este improprie; nu ne vom mai întoarce niciodată la lumea de dinainte de pandemie.
14. Propovăduirea online este o mare provocare pentru Biserică. Pentru o strategie pastoral-misionară digitală, Biserica trebuie să plece și de la date statistice. Pentru o receptare bună din partea tinerilor, Biserica trebuie să țină cont de următoarele aspecte: să nu blameze aprioric ceea ce tinerii apreciază; să țină cont de faptul că nu toți tinerii sunt nativi digitali și că nu toți au apetit pentru așa ceva; să nu evite întrebările care vin din partea tinerilor, chiar întrebările incomode; să cunoască lumea tinerilor, de aceea e nevoie de preoți pregătiți special pentru activitățile cu tinerii; să fie discretă și non invazivă.
15. Pastorația înseamnă, înainte de toate, prezență! Nu e suficient doar să te rogi, e nevoie și să fii prezent, să acționezi.
16. În contextul pandemiei actuale, o prezentare comparativă a fricii de moarte, din perspectiva istoriei și filosofiei religiilor, pe de o parte, și din perspectivă creștină, pe de altă parte. În creștinism, moartea este înger de lumină, nu de teamă.
17. Din perspectivă vetero-testamentară, a fost subliniată pedagogia divină prin potopul care a nimicit umanitatea, cu excepția lui Noe. Analiza cărții lui Daniel a evidențiat modelul celor trei tineri și a afirmat ideea că viața nu se termină cu moartea, ci e veșnică. De asemenea, au fost binevenite analiza unor remedii împotriva suferinței și bolii prezente în psalmi (Psalmul 40, 1-3).