|
2. |
Depărtează-te de la nedreptate şi nedreptatea se va depărta de la tine. |
3. |
Fiule! Nu semăna pe brazdele nedreptăţii, ca să nu seceri de pe ele cu şapte părţi mai mult. |
4. |
Nu cere de la Domnul stăpânire, nici de la împăratul scaun de mărire. |
5. |
Nu te face drept înaintea Domnului şi înaintea împăratului nu te arăta că eşti înţelept. |
6. |
Nu cerca să fii judecător, ca nu cumva să nu poţi ridica nedreptăţile; |
7. |
Ca nu cumva să te sfieşti de faţa celui puternic şi să pui sminteală întru dreptatea ta. |
8. |
Nu te pune în pricină cu obştea cetăţii, nici te amesteca în mulţime. |
9. |
Nu te lăsa atras de două ori la păcat, căci şi pentru o singură dată nu vei rămâne nepedepsit. |
10. |
Să nu zici: Domnul va căuta la mulţimea darurilor mele; când le voi aduce Lui, El le va primi. |
11. |
Nu slăbi în rugăciunea ta şi nu trece cu vederea a face milostenie. |
12. |
Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smereşte şi Cel care înalţă. |
13. |
Nu făuri minciuni împotriva fratelui tău, nici împotriva prietenului tău să nu faci aşa. |
14. |
Nu-ţi îngădui nici o minciună, căci din ea nu poate ieşi nimic bun. |
15. |
Nu vorbi mult în adunarea bătrânilor şi nu repeta cuvintele tale în rugăciune. |
16. |
Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pământului cea orânduită de Cel Preaînalt. |
17. |
Nu te socoti împreună cu mulţimea păcătoşilor; adu-ţi aminte că mânia nu va zăbovi. |
18. |
Smereşte sufletul tău foarte, că focul şi viermii sunt osânda celui necredincios. |
19. |
Să nu schimbi nicidecum prietenul pentru bani, nici pe fratele cel bun pentru aurul Ofirului. |
20. |
Nu te abate de la femeia bună şi înţeleaptă, că harul ei este mai bun decât mărgăritarele. |
21. |
Nu chinui pe robul care munceşte cinstit, nici pe simbriaşul care îşi pune tot sufletul. |
22. |
Pe robul înţelept să-l iubeşti; să nu-l lipseşti pe el de libertate. |
23. |
Ai tu turme? Ai grijă de ele, şi, de-ţi sunt de folos, păstrează-le. |
24. |
Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor. |
25. |
Ai fete? Veghează la curăţia lor Şi să le arăţi o faţă serioasă. |
26. |
Mărită-ţi fata şi mare lucru vei face, dar dă-o după un bărbat înţelept. |
27. |
Ai o femeie după inima ta? Nu o lepăda, dar cu una pe care n-o iubeşti să nu-ţi legi capul. |
28. |
Din toată inima cinsteşte pe tatăl tău şi nu uita niciodată durerile mamei tale. |
29. |
Adu-ţi aminte că ei ţi-au dat viaţa; ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine? |
30. |
Din tot sufletul tău teme-te de Domnul şi pe toţi preoţii Lui cinsteşte-i. |
31. |
Cu toată puterea iubeşte pe Cel care te-a făcut şi pe slujitorii Lui să nu-i părăseşti. |
32. |
Teme-te de Domnul şi cinsteşte pe preot şi dă-i partea lui precum s-a poruncit ţie, |
33. |
Pârgă şi jertfă de ispăşire şi darul şoldurilor şi jertfă de sfinţire şi pârga celor sfinte. |
34. |
Şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită. |
35. |
Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viară şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta. |
36. |
Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi. |
37. |
Nu te teme a cerceta pe bolnavi că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea. |
38. |
În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu