” Cel ce își cunoaște greșelile își înfrânează limba, iar vorbărețul nu s-a cunoscut încă pe sine cum trebuie. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și vorbind cu El , fără să știe cum, e luminat de Dumnezeu. Tăcerea lu Iisus l-a impresionat pe Pilat. Liniștea omului duhovnicesc mistuie slava deșartă. .....Precum închipuirea de sine poate pierde pe cel ce o are chiar fără altă patimă, tot așa și judecarea altora chiar de se află singură și de sine în noi, poate să ne piardă cu desăvârșire. Pe fariseu tocmai pentru judecată l-a pierdut.... A judeca înseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al lui Dumnezeu, dar a osândi înseamnă a-și pierde cineva sufletul....Contabilii aspri și amănunțiți ai greșelilor aproapelui suferă de această patimă, pentru că nu și-au adus niciodată aminte în chip nemincinos și deplin de greșelile lor. Căci dacă ar privi cineva amănunțit la păcatele sale, înlăturând acoperământul iubirii de sine, n-ar mai purta grijă de nimic din cele ale altuia. Ar socoti că nu-i ajunge timpul nici măcar pentru a se plânge pe sine chiar dacă ar trăi o sută de ani, chiar dacă ar vedea râul Iordanului plin întreg de lacrimile pornite din ochii săi.” ( Sfântul Ioan Scărarul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu