luni, 15 septembrie 2014

Emoția începutului

Cu voia voastră, voi fi azi subiectiv, deoarece sunt și tatăl unui băiețel care azi, a făcut cunoștință pentru prima dată cu școala. Încă de aseară am pregătit cu grijă ceea ce credea că avem nevoie în prima zi, ba chiar mai mult. Dimineață înainte de a sunat ceasul eram deja treji și nerăbdători să pornim spre școala. Nu ne-am prea înțeles la garderobă, dar în final am ajuns la un consens. Intrăm nerăbdători în curtea școlii, căutăm învățătoarea , care ne întâmpină cu un zâmbet larg, încât Matei îi cere voie să o pupe. Cred că l-a cucerit! E drept, o știa pe doamna încă din grădiniță, dar de azi e doamna lui învățătoare, atunci era mama colegei lui de grădi. După rugăciune și discursurile oficialilor,cu emoție și curiozitate am mers să ne găsim sala de clasă și ne-am așezat în băncuțe. Suntem 30 în clasă, mulți, dar Floreștiul este în plină expansiune demografică, deci se înțelege.
Foarte cuminți am ascultat-o pe doamna învățătoare, am primit orarul dar și mere , creion și bomboane. Am plecat cu gândul că mâine la ora 07.55 vom fi din nou la „muncă”. Ca părinte, vă mărturisesc că am avut mai multe emoții acum pentru băiețel, decât atunci când am mers eu însumi la școală. Dragii copii: vă doresc ca în noul an școlar să aveți rezultate foarte bune, să creșteți în dragoste față de Dumnezeu și Țara noastră, fiți ascultători față de părinți și față de învățători(profesori, educatori)! Distinse cadre didactice: fiți devotați misiuni la care sunteți chemați, modelând frumos și cu răbdare, toți elevii încredințați. Cinstiți părinți: implicați-vă activ în educarea copiilor voștri. Bunul Dumnezeu să dăruiască multă înțelepciune tuturor!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu