sâmbătă, 5 aprilie 2014

Ne apropiem de Sfintele Paști

Nu doar cei mari trebuie să conștientizeze apropiere de Patimile și Învierea Domnului ci și cei mici, care sunt la vârsta la care pot recepta cu ușurință, multe informații. Printre acestea cele ziditoare de suflet sunt cele mai importante. Copiii prezenți, azi, la activitatea catehetică au fost foarte interesați de Patimile și Învierea Domnului. Ei au înțeles că Hristos moare pentru noi din iubire nemărginită și că o dată cu Învierea Sa , ne-a făcut și pe noi vrednici de împărăția cerurilor. Nu putea lipsi atelierul , iar mai apoi au ieșit afară la joacă, la sfârșit primind câte-o prăjiturică și un pahar de suc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu