Credința neclintită a Nataliei în Dumnezeu a determinat-o să-și îndemne soțul, pe Adrian, să suporte chinuri groaznice, fiind încredințată că acestea vor fi scurte, aici pe Pământ, comparativ cu plata veșnică ce are să-și ia în Cer. Cei doi erau căsătoriți de doar 13 luni când tânărul Adrian, în vârstă de 28 de ani și născut din neam ales, cu o slujbă bună, sub Împăratul Maximian a decis să-și dea viața Lui Hristos.
Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele creștinilor şi auzeau cu cât curaj aceștia îşi apărau credinţa în Hristos.
Pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce credeau că vor obține îndurând toate aceste suferinţe. Ei i-au vorbit despre nespusa frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: „Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.”
Auzind acestea, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin". Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?" Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!" Astfel a ajuns tânărul Adrian să fie întemniţat împreună cu ceilalţi.
A venit şi ziua când Adrian urma să îndure bătăile pe care ceilalţi le primiseră.
Îndurând cu vitejie bătăile şi răspunzând cu linişte şi iscusinţă cuvintelor zeflemitoare ale împăratului, Adrian a primit loviturile călăului cu asemenea seninătate, încât împăratul s-a înfuriat. Când pântecele lui Adrian a plesnit de bătăi, Maximian a pus capăt torturilor şi l-a trimis împreună cu ceilalţi înapoi în temniţă.
Natalia l-a îmbărbătat şi l-a mângâiat. Îmbrăţişându-l, ea îi spunea: „Fericit eşti tu, stăpâne, că te-ai învrednicit a fi în rândul sfinţilor mucenici! Fericit eşti tu, lumina ochilor mei, căci suferi pentru Cel ce a suferit pentru tine. Iată, de acum vei vedea slava Lui şi te vei face părtaşul ei, căci cel ce este părtaş suferinţelor Lui va fi părtaş şi al slavei Lui!"
În scurt timp, chinuitorii au venit la temniţă cu o nicovală şi un baros de fier, căci împăratul hotărâse să-i omoare pe toţi cu acele unelte. Natalia i-a rugat pe călăi să-l lovească întâi pe Adrian, căci se temea că va slăbi în hotărârea lui, de va vedea moartea celorlalţi.
Deci s-au dus mai întâi la Adrian. Cu o lovitură puternică, chinuitorii au sfărâmat fluierele picioarelor mucenicului şi i-au tăiat picioarele. „Rogu-te, stăpâne, robule al lui Hristos, spunea Natalia, cât mai eşti încă viu, întinde braţul ca să ţi-l sfărâme, şi vei fi deopotrivă cu ceilalţi mucenici ce au suferit mai mult decât tine!"
Sfântul Adrian a întins braţul spre ea, iar ea luându-l, l-a pus pe nicovală. Călăul a lovit puternic braţul, Sfântul Adrian dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Natalia a izbutit să ia în taină scumpul lui braţ acasă.
După o vreme, unul dintre bărbaţii de seamă ai cetății a obținut încuviinţarea împăratului să se însoare cu frumoasa văduvă a lui Adrian. Auzind aceste lucruri, Natalia s-a pregătit să fugă la Bizanţ, la locul unde erau păstrate moaştele soţului ei. Ea s-a aşezat la rugăciune, cerând ajutorul lui Dumnezeu. După o călătorie pe mare ajunge la Biaznț
si pe când
dormea, Sfântul Adrian i s-a arătat în vis şi i-a spus: „Bine ai făcut venind aici, roaba lui Hristos şi fiică a mucenicilor. Intră întru odihna cea gătită ţie de Domnul. Vino şi primeşte-ţi răsplata cuvenită!"
Trezindu-se din somn, Sfânta Natalia a povestit visul creştinilor de acolo şi le-a cerut să se roage pentru ea. Curând apoi a adormit din nou.
După un ceas, credincioşii au venit să o trezească, însă au văzut că răposase, căci sufletul ei cel sfânt plecase la odihna cea veşnică împreună cu Domnul. Cu nespusă bucurie, la vederea adormirii sale minunate, ei au îngropat-o în biserică, alături de soţul ei.(fragment de pe: doarortodox.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu