luni, 24 august 2015

România, din nou, pe primul loc!

Scările pictate din România, cele de pe strada Xenofon din Capitală și cele de pe strada Rakoczi din Târgu Mureș, sunt considerate cele mai frumoase din lume. Un top realizat de un site care promovează arta stradală poziționeaza România în fruntea acestui clasament, înaintea unor țări precum Turcia, Italia, Spania, Chile și Coreea, scrie stirileprotv.ro. Strada Xenofon, situată în apropierea parcului Carol din Capitală, a fost votată de cititorii unui site care promovează arta stradală a doua cea mai frumoasă stradă în scări din lume. Pe primul loc s-a situat tot o stradă în trepte din România, scările Rakoczi din Târgu Mureș, considerate monument istoric și pictate de elevii liceului de artă din oraș în 2014. Apreciate de iubitorii de artă din întreaga lume sunt și scările Furnica, dar și strada Artei, ambele tot din Târgu Mureș. În clasament mai apar și scarile Pianului din Ankara, Turcia, "Lupul și fetița" din Ottawa, treptele care duc către Teatrul Muzical din Seul, Coreea de Sud, dar și scările dintr-o bibliotecă din Veneția, Italia.(activenews.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu