sâmbătă, 30 mai 2020

Dreptarul învăţăturii sănătoase

Scurte culegeri de temelie despre adevărurile dreptei credinţe:
  • din Sfânta Scriptură
Culegere şi îngrijire de Traian DORZ

“Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Iisus” (II Tim. 1, 13).
  • Ioan 7, 16
    “Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: “Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis”
  • Fapte 2, 42
    “Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.”
  • Rom. 6, 17
    “Mulţumim însă lui Dumnezeu că, (deşi) eraţi robi ai păcatului, v-aţi supus din toată inima dreptarului învăţăturii căreia aţi fost încredinţaţi.”
  • Rom. 12, 7
    “…dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură!”
  • I Cor. 11, 2
    “Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat.”
  • II Tes. 2, 15
    “Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”
  • I Tim. 6, 3-5
    “Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat care nu ştie nimic (…). Depărtează-te de unii ca aceştia.
  • I Tim. 6, 12
    “Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori.”
  •  
  • I Tim. 6, 20
    “O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase.”
  • II Tim. 1, 13
    “Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus.”
  • II Tim. 2, 1-4
    “Tu deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus.
    Şi cele ce ai auzit de la mine cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii.
    Sufere împreună cu mine ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.”
  • Tit 1, 9
    “Ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici.”
  • Tit 2, 7-8
    “Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi.”
  • Evrei 13, 9
    “Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine, cele de multe feluri…”
  • II Ioan 10-11
    “Dacă vine cineva la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.”

duminică, 24 mai 2020

„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?...” Romani 8, 35

”Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Romani 8, 38-39. Credincioșii prezenți astăzi la Sfânta Liturghie ne-au arătat că ploaia, care a curs fără încetare, nu-i poate despărți de dragostea lui Hristos! Dragii mei, ați fost un exemplu de statornicie și răbadare, de credință și dragoste! Sunt încredințat că Biserica lui Hristos, cu altfel de creștini, nu poate fi biruită de veacul acesta potrivnic! Hristos e temelia și stânca credinței noastre! Vă îmbrățișez în Domnul, și-L rog să sporească în noi, râvna, credința și iubirea față de El! Hristos a Înviat! Mulțumesc, Andrei Sălăjan, că ai suprins, nu imagini, ci o stare de trăire a credinței!

miercuri, 20 mai 2020

VREAU SĂ VĂD..


Cu bisericile-nchise
Toți erați creștini model.
Dar acum, că sunt deschise,
Vreau să văd, sunteți la fel?..
 
Toți tânjeați după mireasma
Sfintei noastre Liturghii..
În sfârșit SE POATE, frate,
Vreau să văd de o să vii..
 
Fiindcă mă uitam degeaba
Înainte de "covrig"
După tine prin biserici..
Ba ți-era prea cald, ba frig,
 
Ba ploua, ba alte cele,
Câte-o scuză tot aveai..
Te-așteptam la Liturghie,
Însă, frate, nu veneai..
 
Când a fost apoi covidul
Și biserica s-a-nchis,
Îți veni deodată pofta
După fructul interzis.
 
"Pofta" ta de cele sfinte
Sincer, m-a impresionat,
Însă am o bănuială
Că ți s-a evaporat..
 
Căci creștinul cu trăire,
Că-i covid, că nu-i covid,
De mireasma celor sfinte
Este pururea avid!
 
Așteptăm vreo pandemie,
Ca să-L cauți pe Hristos?..
Ce zici, frate, am dreptate,
Sau sunt cam răutăcios?..
 
 
 

de Preot Sorin Croitoru

vineri, 15 mai 2020

Patriarhia Română: Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocșîn lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe:

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

 

1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși cu Sfintele Taine, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

6. La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.

8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.

11. Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).

12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

14. Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.

II. Folosirea spațiului liturgic

 

15. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

16. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arata printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.

19. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței.

III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

 

22. Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoți, doi diaconi și doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanță de 2 m între ei.

23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreți la parohii și 6 cântăreți la catedrale, care vor păstra între ei distanța fizică sanitară.

24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi de asemenea curăţite.

25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.

26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorității membrilor Sfântului Sinod, consultați în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.

IV Accesul în cimitire

 

27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuinţă.
*
28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.


Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru.

Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

vineri, 8 mai 2020

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul

ioan-evanghelistul-icoana-greceasca-inSfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului nostru, Iisus Hristos. Ioan este unul dintre cei patru evangheliști. El a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor scrierile sale canonice, nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole și Apocalipsa și tot el este acela care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și „Dumnezeu este lumină”.



Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, însă în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său.

Dumnezeu face minuni prin toți sfinții săi, prin cei care au suferit sau au murit pentru El, prooroci mucenici, sfinții Săi apostoli și ucenici și toți cei care au dus o viață curată și sfântă, învrednicindu-I Împărăției Cerurilor și vieții veșnice, iar locurile de îngropare ale lor le binecuvântează cu multe minuni și daruri.

Mormântul Sf. Ioan Evanghelistul  izvorăște, din Suflarea Duhului Sfânt, o pulbere sfântă, care izbucnește afară în fiecare an, la această dată. Localnicii o numesc „mană”. Această pulbere divină este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.

Sfântul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al mironosiței Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. La început, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu fratele său, Iacov, a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze. Ioan a fost cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului.


În Noul Testament, cei doi frați, Ioan și Iacov, sunt numiți "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credința lor puternică, "fiii tunetului". În cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numește pe sine cu numele, ci "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). El chiar era foarte iubit de către Iisus, deoarece, împreună cu Apostolii Petru și Iacov, Ioan îl insoțește pe Învățător în cele mai importante momente ale vieții Sale pământești. El a fost present la  Învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la rugăciunea din grădina Ghetsimani. Ulterior, când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, l-a ales pe Ioan drept purtător de grijă pentru Mama Sa, Fecioara Maria, pe care Ioan a însoțit-o până la cinstita ei Adormire. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormântul gol.

Simbolul Sfântului Ioan Evanghelistul este vulturul. Mormântul său făcător de minuni se află în cetatea Selcuk din Efes, Turcia.



preluare de pe  activenews.ro

miercuri, 6 mai 2020

Patriarhia Română: Ajutor financiar și material de 2.273.189 lei oferit în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020

Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020 a fost de 2.273.189 lei. Valoarea totală a suportului oferit de eparhii de la începutul crizei medicale Covid-19 și până în data de 4 mai 2020 se ridică la 17.149.663 lei (3.551.390 euro).

Comunicatul integral:


Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română  celor afectați de pandemie în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020

Biserica Ortodoxă Română continuă ampla sa acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină.

Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 2.273.189 lei.

Rezultatul ajutorului oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 17.149.663 lei, reflectă puternica solidaritate a clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, precum și capacitatea  de mobilizare a acestora de a-i ajuta pe oamenii aflați în necazuri și suferințe.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

luni, 4 mai 2020

Președinta Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu: ”Bisericile goale vin să ne amintească de golul din noi.”

„Bisericile de azi nu sunt altceva decât reflectarea sufletelor noastre împietrite.
Dacă am fugi de pustiul din noi așa cum fugim de bisericile goale, poate am schimba ceva.
Sclavi ai luptei pentru supraviețuire, ne prefacem neconvingător că ne pasă și că Îl ascultăm.
Vrea să ne creadă.
Și încă ne așteaptă.

Popor îngenuncheat de prea mult timp, nu mai avem putere să luptăm, nici măcar pentru El, când alții Îi iau Numele în derâdere.
Pentru noi nu o mai facem de mult timp.
Transformați în sclavi de cei care ar trebui să ne poarte de grijă, suntem aruncați care încotro, precum o păpușă cândva frumoasă, azi nefolositoare și scămoșată și aproape dezmembrată…
Ne abandonăm unii pe alții așa cum ne lăsăm bunicii în sărăcie și luăm calea bejaniei pentru un ban.
Copiii ce cresc cu ochii pe ecranul unui laptop, uimiți că au părinți, așteaptă viitorul în zadar.

O țară abandonată și uitată, la fel de goală precum Biserica azi.

Ne-au luat speranța.
Ne umilesc bătrânii.
Azi, ne iau cuvântul și mutilează adevărul.
Când în Timișoara se striga „Libertate”, ei se pregăteau să iasă în față.
De 30 de ani își iau încet, dar sigur, țara înapoi.
O țară jefuită și măcinată de corupție, în care câțiva se plimbă cu iahturi, iar cei mulți nu au nici măcar o căruță.
În care unii copii vin la școală în BMW iar alții bat kilometri, desculți prin pădure, ca să ajungă într-o școală dărăpănată și fără curent.
Unde îi așteaptă niște abecedare vechi și un învățător obosit și cu haina peticită, dar care trebuie să își cumpere degrabă un laptop pentru a satisface orgoliile mărunte ale decidenților zilei.
O țară în care suprema lor valoare, a celor puțini, e casa din Monte Carlo, iar a celor mulți e pâinea de pe masă.

Bisericile goale vin să ne amintească de golul din noi.
Încet, încet ne cuprinde nepăsarea.

Liniștea lor începe cu doi, trei ziariști reduși la tăcere.
Liniștea lor înseamnă Adevărul încarcerat.

O țară care tace, precum o biserică abandonată, în care harul e doar o amintire.

duminică, 3 mai 2020

Femeile Mironosiţe – modele de credință și curaj în vreme de încercare

Hristos a înviat!


În Duminica a treia după Sfintele Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Biserica Ortodoxă le pomenește și le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, care au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preț, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morți. Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuși Hristos Cel înviat din morți (cf. Matei 28, 9).
Din Noul Testament cunoaștem numele unor femei mironosițe, și anume: Maria MagdalenaMaria – mama lui Iacov și a lui Iosif sau Iosie, Maria lui CleopaIoana – soția lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea și Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul și pe Sfinții Apostoli, în lucrarea sfântă de propovăduire a Evangheliei. La acestea se adaugă Marta și Maria, surorile dreptului Lazăr din Betania.

Prezența femeilor mironosițe la mormântul Domnului reprezintă un act de mare curaj și de asumare responsabilă a mărturisirii credinței, prin faptul că dragostea lor pentru Hristos Domnul a fost mai puternică decât teama provocată de cei care au hotărât răstignirea Sa.
Prin fidelitatea şi evlavia lor, femeile mironosițe s-au dovedit mai curajoase și mai devotate Domnului Iisus Hristos, decât ucenicii Săi, devenind „apostoli către Apostoli”, după cum le-a numit Sfântul Ioan Gură de Aur.

În contextul anului 2020, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al pastorației părinților și copiilor, ne aducem aminte cu recunoștință de mamele și bunicile noastre, de educatoarele, învățătoarele și profesoarele de religie care au insuflat copiilor şi tinerilor credințîn Domnul Hristos, Cel răstignit și înviat, formându-i ca dreptcredincioși ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai poporului român.

Permanent ostenitoare în viaţa de familie, ajutându-şi soţii şi părinţii, crescând copiii în credinţă, sau rugătoare şi lucrătoare în mănăstiri, în spitale și în alte instituții, femeile creştine evlavioase şi curajoase au fost mărturisitoare ale credinţei în orice vreme. De aceea, numele multor femei creştine au fost înscrise în calendarul bisericesc, fiind chipuri luminoase şi rugătoare pentru întreaga Biserică.

Şi astăzi, femeile creștine evlavioase şi harnice din țara noastră cultivă iubirea milostivă față de oamenii suferinzi aflațîn spitale şîn instituții de asistență socială, susțin educația religioasă a copiilor, dar mai ales, ca mame şi soţii, aduc pace şi bucurie sfântă în familiile lor șîn societate. În mod deosebit, apreciem jertfelnicia femeilor creștine care sunt cadre medicale (medici, asistente și infirmiere) și lucrează cu pricepere şi jertfelnicie pentru tratarea și vindecarea celor afectați din cauza pandemiei actuale.

Cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosițe, adresăm mulţumiri și binecuvântări tuturor femeilor creștine pentru întreaga lor lucrare săvârșită spre binele poporului român și le dorim tuturor sănătate și ajutor în viaţă, pace și bucurie sfântă, întru mulţi și binecuvântați ani!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române