C.I.F.31386930. IBAN:RO98BTRLRONCRT0208719001 Pr.Paroh. Gordan Dănuţ Gheorghe Tel. 0742482812; Email:gordandanut@yahoo.co.uk
miercuri, 12 martie 2014
Sfântul Grigorie Dialogul
Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei s-a născut în anul 540, în Roma, dintr-o familie aristocrată bogată.
Părinţii lui, Gordian şi Silvia, aveau ca rude oameni credincioşi. Papa Felix al III-lea îi era unchi, iar fericitele monahii Emiliana şi Tarsilia, mătuşi. După naşterea lui Grigorie, tatăl său, Gordian, a intrat în clerul bisericii ca diacon purtând de grijă săracilor de pe una din cele şapte coline ale Romei. Silvia a urmat exemplul soţului şi împărţea ajutoare săracilor la poarta Sfântului Pavel din Roma. Tânărul Grigorie a studiat ştiinţele profane, iar după terminarea studiilor a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei. La moartea tatălui său a moştenit o mare avere, cu care a înfiinţat în insula Sicilia şase mănăstiri. A mai înfiinţat una chiar în casa părintească din Roma, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, în care s-a călugărit în anul 575. Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (ambasador) la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Aici a făcut cunoştinţă cu Leandru, Episcopul Seviliei şi au legat o strânsă prietenie. În anul 585, Grigore s-a întors la Roma, luându-şi din nou funcţia de secretar al papei şi stareţ al mănăstirii Sfântului Apostol Andrei, înfiinţată de el. Cinci ani mai târziu, în anul 590, a fost ales Episcop al Romei în locul lui Pelagiu al II-lea, prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Sfântul Grigorie Dialogul a trecut la Domnul după 13 ani de păstorire, fiind îngropat în Biserica Sfântului Petru din Roma.
Pe seama lui este pusă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care se săvârşeşte în timpul săptămânii în Postul Mare.sursa:basilica.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu