sâmbătă, 22 februarie 2014

NICULA.....

Cu siguranță toți am auzit de NICULA. Când vorbim de Nicula, automat ne gândim la SFÂNTA MĂNĂSTIRE A MAICII DOMNULUI care se află în acest sat. Am convingerea că mai toți ați trecut pragul acestei Sfinte Mănăstiri, lucru pe care l-am făcut și eu de mai multe ori. Însă săptămâna aceasta a fost cu totul specială pentru că am petrecut aici 4 zile, de luni până joi. Arhiepiscopia noastră a organizat un curs de duhovnicie la care au participat câte 3 preoți din fiecare Protopopiat al Județului Cluj. Tema a fost : Spovedania și Împărtășania. Aspecte practice. Invitații au conferențiat pe aceste teme, iar participanții au pus întrebări. Scopul a fost acela de a ști cum să venim și mai mult în sprijinul credincioșilor noștri, mai alesa în și prin Taina Spovedaniei. Iată MĂNĂSTIREA NICULA și locul unde au fost ținute aceste cursuri, în câteva imagini: Un loc în care trebuie să (re)veniți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu