Colindul românesc înseamnă o întreagă cultură, de o bogăţie nespus de mare. Pe vremuri colindătorii erau primiţi în poartă – sau în pragul casei – cu lumânări aprinse, ca nişte sfinţi purtători de Dumnezeu. Astăzi nici uşa nu li se mai deschide, iar colindele sunt aşezate undeva între spectacol şi disecţie, departe de viaţa luminoasă din care făceau cândva parte. Însă nu peste tot. Mai sunt locuri şi mai sunt oameni care duc mai departe trăirea străveche. Pentru a păstra acest tezaur, trebuie ca noi toți să-l cunoaștem, să ni-l însușim și să-l transmitem mai departe. Azi de la ora 17.00 avem citirea a două catisme din Psaltire, rugăciuni speciale pentru credincioși, iar de la ora 18.00 o nouă seară de colind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu