marți, 19 noiembrie 2013

Regăsirea adevăratei credințe

Pentru că tot suntem în Postul Crăciunului, timp al reînoirii spirituale, al reîntoarcerii la adevărurile de credință, al nevoințelor dar și al căutărilor, m-am gândit să vă dau câteva exemple de persoane care în căutarea adevărului au ajuns la limanul CEL DREPT ȘI ADEVĂRAT AL ORTODOXIEI. Azi exemplul unui fost administrator al unui blog neoprotestant. Vasile Tomoiagă s-a reconvertit la credința ortodoxă. Vasile Tomoiagă a fost administratorul blogului Clujulevanghelic.ro Aceste schimbări în exprimarea scrisă reprezintă efectele reconsiderării din temelii a edificului teologic evanghelic/neoprotestant pe care mi l-am asumat la vârsta de 20 de ani prin ieșirea din Biserca Ortodoxă și intrarea în cultul baptist. Acumulările de incertitudini și tensiuni teologice din anii care au urmat au făcut masă critică odată cu lecturarea mai sensibilă a unui verset din întâia epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. Intrând în congruență cu învățătura Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică asupra acestei chestiuni particulare fundamentale, am ajuns ca într-un final să renunț la orice pretenție de hermeneutică autonomă a Sfintelor Scripturi. Renunțarea la autonomie hermeneutică și acceptarea fără rezerve a autorității legitime a Bisericii, deasupra oricărui individ, de a interpreta Scriptura m-a lăsat fără rațiunea de a fi protestant. În acest moment sunt creștin ortodox, reprimit după rânduiala canonică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu