“Nu particip la rugăciunea comună pentru unitatea bisericii” Dialog da. Dar nu rugăciuni în comun. De ce? “… De aceea noi ne numim ortodocși, adică dreptmăritori. Cu alte cuvinte, în credința noastră îl preamărim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreaptă cu putință. Aș vrea însă să adaug , fiindcă prea se vorbește mult și alandala în vremea noastră despre ecumenism care este altceva decât ecumenicitate. Ecumenicitatea înseamnă universalitatea lui Dumnezeu pe acest pământ. Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea. Cel mai mulți îl înțeleg greșit. Ei cred că este un fel de hora unirii: hai să ne unim toți cu toate credințele, toate confesiunile, toate religiile, să dăm mână cu mână și să fim veseli și sănătoși! Nu este așa! Ecumenismul înseamnă că fiecare credință, fiecare confesiune creștină, fiecare religie să-și păstreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog între două sau mai multe identități. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate în diversitate dar nu poate fi unitate în confuzie. Cei mai mulți ecumeniști de astăzi sunt din cei care cultivă confuzia. Slujesc împreună cu unii, cu alții, se roaga împreună cu alții… Eu am facut o declaratie pe inima mea, publică. Nu participiu, la asa-zisa “rugăciune comună pentru unitatea bisericii”. Și de ce? Am explicat, e foarte simplu: toți dorim refacerea unitătii bisericești, fiindcă împărțirea creștinismului este camașa sfâșiată a lui Hristos. Toți o dorim. Numai că o gândim în mod diferit. Le spuneam fratilor catolici: voi gânditi refacerea unității Bisericii în jurul papei, iar noi o gândim în jurul sinodalității, a sobornicității… Protestanții o gândesc în felul lor. Și de îndată ce o gândim diferit, oare de ce să nu fim cinstiți față de Dumnezeu, fată de noi inșine si față de cei care ne ascultă? Se roaga fiecare acasă la el. Și noi ne rugăm. Vezi la Liturghie: “unitatea credinței si împărtășirea Sfântului Duh cerând… și pentru unirea tuturor”. Dar ne rugăm în credința noastră, respectând-o pe a altora. Acesta este ecumenismul: dialog între confesiuni și între religii, fiecare păstrându-și identitatea și respectând-o pe a celorlalți, fie ca sunt creștini, mozaici sau musulmani N-are importanță.
Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii. Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart, neintrerupt. Vin si in catedrala la noi sa se roage, mergem si noi la ei. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui. Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: “Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa. Dumnezeu adevarat este acela in care crezi tu Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog. De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau. Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.” Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca. Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; ca musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta. Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”. Sursa : Predica IPS Bartolomeu Anania de la Duminica a 17-a după Rusalii ( a cananeencii), 10 februarie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu