C.I.F.31386930. IBAN:RO98BTRLRONCRT0208719001 Pr.Paroh. Gordan Dănuţ Gheorghe Tel. 0742482812; Email:gordandanut@yahoo.co.uk
marți, 12 august 2014
Maica Domnului, primește rugăciunile noatre!
Stăpâna mea preabinecuvântată, folositoarea neamului omenesc, scăparea şi mântuirea celor ce aleargă la tine! Ştiu, cu adevărat ştiu că mult am greşit şi te-am mâniat, preamilostiva Doamnă, ca şi pe preabunul Dumnezeu, carele din tine S-a născut cu trup. Am în minte multele chipuri ale celor care mai înainte de mine au mâniat bunătatea Lui: pe vameşi, pe desfrânate şi pe ceilalţi păcătoşi cărora li s-a dat iertare de păcate, pentru pocăinţa şi mărturisirea lor. Deci aceste miluite chipuri punându-le înaintea ochilor sufletului meu celui păcătos şi privind spre atâta milă primită de dânşii de la Dumnezeu, am îndrăznit şi eu păcătosul, a alerga cu pocăinţă la milostivirea ta cea bună, o , preacurată Stăpână; să-mi dai mână de ajutor şi să ceri la Fiul Tău iertarea păcatelor mele celor grele. Cred şi mărturisesc că acela pe care L-ai născut este cu adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu, judecătorul viilor şi al morţilor, care va să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Cred iar şi mărturisesc că tu eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, izvorul milei, mângâierea celor ce plâng, ajutătoarea celor pierduţi, puternică şi neîncetată mijlocitoate către Dumnezeu, care iubeşti neamul creştinesc, şi stai bună pentru îndreptarea mea. Că într-adevăr nu este alt ajutor şi acoperământ oamenilor afară de tine, o Stăpână preaîndurată, şi nimeni nădăjduind în tine şi prin tine mijlocind la Dumnezeu , nimeni nu este părăsit. Pentru aceasta rog bunătatea ta cea nemăsurată, deschide-mi uşile îndurării tale, celui ce am rătăcit şi am căzut în noroiul adâncului. Nu te scârbi de mine şi nu trece cu vederea rugăciunea mea, a păcătosului şi nu mă lasă pe mine nevrednicul pe care întru pierzare vrăjmaşul cel rău cu răutate m-a răpit, ci îmblânzeşte pentru mine pe milostivul Dumnezeu, cel ce S-a născut din tine, să ierte păcatele mele şi să mă mântuiască din pieirea mea; ca şi eu cu toţi cei ce au dobândit iertare, să cânt şi să preamăresc milostivirea cea nemăsurată a lui Dumnezeu celui născut din tine şi neînfruntată folosinţa ta cea spre mine, în viaţa aceasta şi-n veacul cel de veci. Amin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu