miercuri, 9 octombrie 2013

Recomandare

După ce mai multe zile la rând v-am citat din Mica Filocale, a Cuviosului Paisie Aghioritul, cu dorinţa de a vă stârni curiozitatea, azi vă recomand această carte cu toată convingerea. Este o carte care se adresează tuturor categoriilor. Lectură cu folos.

marți, 8 octombrie 2013

Cuviosul Paisie Aghioritul - Tinerii

"Mulţi tineri au idealuri,dar nu au modele, şi sunt vrednici de milă. " Numele pe care-l scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el.La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cele care vor urma." "O mare importanţă în evoluţia duhovnicească a copiilor o are şi starea duhovnicească şi viaţa părinţilor. " " Astăzi lipseşte încrederea copiilor în părinţi, pentru că lipseşte încrederea părinţilor în Dumnezeu." Mica Filocalie pag, 141 - 142

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Prima întâlnire din cadrul proiectului "Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos"

Sâmbăta aceasta, am demarat propriu-zis, proiectul catehetic " Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos!" La prima întâlnire au participat 10 copii de diferite vârste.(de la 4 ani jumate la 9 ani) La început am făcut cunoştinţă şi ne-am împrietenit. După acest moment am punctat intrarea în Biserică, (întâlnirile noastre se desfăşoară în acest spaţiu sacru). Ce trebuie să facem şi cum să facem Sfânta Cruce. Privind la ceea ce ne înconjoară am descoperit că toate au fost create de Dumnezeu, aşa că azi am vorbit despre crearea lumii. A urmat atelierul de desen. Fiecare copil desenând pe fişa, primită, toate zilele creaţiei. Cei mici au dat dovadă de mult talent. Pe aceeaşi temă am învăţat şi un cântecel. Pentru răbdarea şi cuminţenia lor , la sfârşit, a venit şi o surpriză dulce. Timpul fiind frumos ne-am oprit câteva minute şi în părculeţ.. Felicităm pe toţi cei prezenţi, mulţumim părinţilor pentru încrederea acordată şi nădăjduim ca acest proiect şă-şi atingă scopul. Tot odată rămâne deschisă lista şi pentru alţi doritori.

miercuri, 2 octombrie 2013

„Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos!”

Începând cu data de 05.10.2013, vor avea loc în fiecare zi de sâmbătă de la ora 11.00, în bisericuţa noastră, activităţi cu cei mici, având ca motto “ Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos!” Sunt aşteptaţi toţi copii, începând cu cei de la grupa pregătitoare (grupa mare ) de grădiniţă până la elevi de clasa a IV- a inclusiv. Activităţile vor cuprinde: - lecture biblice, din Biblia pentru copii; - lecturi din vieţile Sfinţilor; - ateliere de : desenat, pictură, modelare; - jocuri; - pricesene; - colinde (la timpul potrivit) - scenete cu caracter religios; - cântece patriotice; - nu vor lipsi nici surprizele. Fiecare întâlnire va dura aproximativ o oră – o oră jumătate. Această activitate se va desfăşura în lunile octombrie – decembrie.

marți, 1 octombrie 2013

I.P.S. Bartolomeu.........

Acoperământul Maicii Domnului

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău". sinaxarul zilei. Mănăstirea din Comuna noastră, şi-a sărbătorit astăzi HRAMUL. SFÂNTA Liturghie a fost oficiată de Î.P.S. Andrei înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

O mică îmbunătăţire

Există în acest mediu virtual foarte multe pagini cu conţinut ortodox şi duhovnicesc de o mare valoare. Însă de multe ori nu le cunoaștem. De aceea pentru a veni în sprijinul dumneavoastră am adăugat , în partea dreaptă, câteva site-uri care sunt sigur că vă vor bucura atunci când le veţi accesa. Numai bine.