vineri, 21 octombrie 2016

Patriarhia Română face următoarele precizări:

” Reacția Domnului Preşedinte Iohannis este un răspuns la „o solicitare ultimativă” a pastorului baptist Iuga Viorel privind atitudinea Președintelui faţă de familia creștină. Probabil acest demers a fost catalogat ca „solicitare ultimativă”. Oricum, un demers civic, perfect legal și validat de Curtea Constituțională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios”, sau o dovadă de intoleranță. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetățeni, este un exercițiu democratic firesc şi necesar. Propunerea de amendare a Constituției nu reprezintă „o solicitare ultimativă”, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinței cetățenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societății, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinților şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de rațiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte țări europene. Ne exprimăm speranța că demersul moral și civic al Coaliției pentru Familie va fi înțeles corect de către toate autoritățile statului român și că i se va da curs conform Constituției.” Biroul de Presă al Patriarhiei Române

luni, 10 octombrie 2016

DE NOTA 10

Duminica aceasta am avut marea bucurie, ca la finalul Sfintei Liturghii, să premiem cel mai bun elev al Parohiei. Răzvan Horhat este elev în clasa a -XI-a la Liceul Teoretic ” Avram Iancu” din Cluj - Napoca. A finalizat clasa a - X-a cu media 10 și a câștigat o bursă la Oxford. Răzvan face parte din lotul național de informatică, olimpiadă la care a luat medalia de bronz. Pe lângă informatică Răzvan este pasionat și de Lego, fiind invitat în Serbia la o expoziție de profil. Comportamentul demn, bunul simț de care dă dovadă și rezultatele de excepție la învățătură, ne-au convins să-i acordăm o diplomă de merit și un premiu în bani.