marți, 31 martie 2015

SÂMBĂTĂ, 04.04.2015, POMENIREA MORȚILOR (ULTIMA DIN ACEST POST) - SÂMBĂTA LUI LAZĂR, ORA 08.15 SF.LITURGHIE, ORA 09.30 PARASTASE

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos - biruinţă asupra morţii. ... Slujbele Bisericii din această perioadă nu privesc însă minunea învierii lui Lazăr ca pe un simplu eveniment petrecut cândva, mai mult sau mai puţin exterior nouă, de care se face numai amintire în această sâmbătă; toată săptămâna a şasea a Postului Mare ne invită să devenim martorii celor întâmplate în urmă cu aproape două mii de ani, raportând întâmplările de atunci la propria persoană. Astfel, luni ni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...“, marţi: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr...“, miercuri: „Astăzi, Lazăr, murind, este îngropat şi îl jelesc surorile...“, joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort“, iar vineri: „Mâine, Domnul vine să ridice pe fratele cel mort al Martei şi al Mariei“. Pe de altă parte, suntem chemaţi să ne identificăm cu Lazăr: „Răstoarnă, Hristoase, de pe smeritul meu suflet, piatra cea grea a trândăviei celei rele, şi mă ridică din mormântul nesimţirii, spre lauda Ta, Cuvântule“. Aşadar, pe fiecare dintre noi îl învie Hristos în Lazăr şi pe fiecare dintre noi îl eliberează din moarte.(Fragment din Ziarul Lumina)

joi, 26 martie 2015

De citit

,,În rugăciune ține-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece și n-ai chef să te rogi, oprește-te, încălzește-ți inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloșiei tale, a sărăciei și orbirii tale duhovnicești – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumnezeu față de tine și de tot neamul omenesc, mai ales față de creștini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simțire caldă. Chiar dacă nu vei reuși să citești toate rugăciunile, n-o să fie nici un necaz, iar folosul din rugăciunea nepripită și caldă va fi mult mai mare decât dacă ai citi toate rugăciunile, dar în grabă, fără simțire. Voiesc cinci cuvinte a grăi cu mintea mea decât zece mii de cuvinte cu limba. Se înțelege, ar fi foarte bine dacă am putea spune cu simțire la rugăciune și zeci de mii de cuvinte,,. Sfântul Ioan de Kronstadt

marți, 24 martie 2015

Sf.Nectarie , la Cluj

O părticică din moaștele Sfântului Nectarie au ajuns la Cluj. Toți cei care doresc pot să se închine, sfântului, la catedrala Mitropolitană, unde vor sta până mâine seară. Sfintele moaște vor rămâne, la Centrul de Îngrijiri Paleative din Municipiu.

duminică, 22 martie 2015

Program duhovnicesc, special, în săptămâna a V-a din Postul Mare

Pe lângă slujbele cunoscute avem două Denii importante Luni: ora 18.00 Canonul cel Mare a Sf. Andrei Criteanul; Vineri: ora 18.00 Acatistul Bunei-Vestiri. Miercuri 25.03. sărbătoarea Buna Vestire cu Liturghie specială. Deci, o, săptămână duhovnicească intensă.

Membrii noi , în Consiliul și Comitetul parohial

În urma vacantării unui loc de consilier, Consilierii prezenți, au aprobat numirea în funcția de Consilier Parohial pe domnul Abrudan Ardelean. În comitetul de femei au fost numite două doamne: Neaga Ana și Abrudan Rodica. Aceștia vor fi prezentați , duminica viitoare, Adunării Parohiale.

,, DA,, pentru, VIAȚĂ !

Aproape două mii de clujeni de toate confesiunile au spus DA! vieții și s-au rugat pentru încetarea avortului, cu 3 zile înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri. Ierarhi, preoți, tineri teologi, familii, viitoare mame, părinți, dar și bunici împreună cu nepoții lor s-au întâlnit sâmbătă, 21 martie 2015, în Piața Unirii pentru a transmite întregii comunități clujene că viața este un Dar de la Dumnezeu. Majoritatea participantilor la „Marșul pentru Viață” au venit cu baloane colorate și pancarde cu mesaje pro viață, cu speranța că împreună, prin rugăciune, vor reuși să oprească acest fenomen care distruge societatea. Au luat parte la acțiune reprezentanții tuturor cultelor din oraș, care au transmis mesaje de încurajare și i-au îndrumat pe cei prezenți să se roage pentru încetarea avorturilor, în condițiile în care zilnic în țara noastră se fac peste 400 de întreruperi de sarcină.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a adus în atenția clujenilor problema semnalată de sociologi și anume scăderea numărului de nașteri în România, pledând în același timp pentru viață și pentru valorile familiei creștine. Ierarhul a mai spus că „scopul acestui marş este acela de a binecuvânta viaţa. Dumnezeul nostru este Dumnezeul vieţii, nu al morţii. El ne învață să ocrotim și să iubim viața, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața”. (informează:radiorenașterea.ro)

Comuniune în rugăciune.

Vineri, 20.03, de la ora 16.00, preoții de la toate Parohiile Ortodoxe și Capela Militară din Florești, am luat parte la Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, oficiată în Biserica Sf.Dumitru. Ne-am bucurat de acestă comuniune sfântă de rugăciune, în aceste zile de post.

miercuri, 18 martie 2015

Inima în Marele Post, Sfântul Nicolae Velimirovici

“Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pre om”. (Mat. 15:19)
Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoșesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morții şi a toată putreziciunea. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. (Mat. 12:34) Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce uraciune e in inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cat de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului pană în tăria cerurilor.
De aceea s’a zis: Mai inainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvori toată urâciunea. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorat şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într-un izvor al morţii? O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-și preda inima în mâinile Tale decat a o călăuzi cu propriile maini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, intoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde. Mulţi vorbesc despre voia slobodă a omului. Sunt oameni slobozi intru bine, iar alţii slobozi întru rău. Slobod intru bine este cel ce îşi predă libertatea celui mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără să bage de seamă, o predă Tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.
Oare nu ai văzut vreun copil căruia maica i-a dat cuţitul să taie pâine, şi copilul ţine cuţitul, iar mama ţine cuţitul copilului? Aşa, de fapt, mama e cea care taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri. Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre cei slobozi întru bine şi cei slobozi întru rău? O, cel ce eşti slobod întru cele bune, foloseşte-ţi libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămane a ta şi o vei purta în sine, iar El o va călăuzi. În această a patra săptămană a Postului Mare, adu-ţi aminte de infricoşatele, dar adevăratele cuvinte al Mantuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă. Aminteşte-ţi şi infricoşează-te amintindu-ţi. Lasă-te intru totul lui Dumnezeu şi spune-i in rugăciune: Tată, in mainile Tale imi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin. (din: Predania; preluare de pe ,,Război intru Cuvânt,,)

luni, 16 martie 2015

Rugăciune și filantropie în duminica Sf. Cruci

Suntem aproape de jumătatea Postului Mare, perioadă în care nu trebuie să lipsească rugăciunea și fapta bună în folosul celor în nevoi. Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la colecta de azi, s-a adunat suma de 523 lei, sumă înmânată doamnei cu copilul care suferă de un handicap sever. După slujba de seară am vizitat câteva familii cărora le-am dus, din partea Asociației Oastea Domnului, pachete cu alimente. AM ÎNTÂLNIT UN CAZ SOCIAL , DEOSEBIT, ÎN PAROHIE. O MAMĂ SINGURĂ CREȘTE DOI COPII MINUNAȚI. SE LUPTĂ DIN GREU SĂ FACĂ FAȚĂ, DAR, DIN PĂCATE A RĂMAS ÎN URMĂ CU PLATA CHIRIEI ȘI A CHELTUIELILOR. DE ACEEA , AȘA CUM AȚI FĂCUT ȘI ALTĂ DATĂ, VĂ ÎNDEMN SĂ AJUTĂM ACEASTĂ MAMĂ.

duminică, 8 martie 2015

De ziua ta, mămico!..........

Ziua mamei, a fost marcată în parohia noastră. Copiii care participă la activitățile de sâmbăta, au pregătit un moment emoționant pentru toate mamele prezente azi la Bisericuță, lacrimile de bucurie din ochii multor mame prezente dar și al copiilor au spus totul. Felicităm copiii, mamele și pe d-na prof. Liliana Chiriac , inspector școlar în cadrul I.S.J.- Cluj, care a pregătit acest frumos moment. Copiii au dăruit câte o felicitare, creeată chiar de ei, tuturor doamnelor prezente.