sâmbătă, 31 mai 2014

Un loc inedit... pentru atelierul de sâmbăta aceasta!

Datorită vremii ploioase și a noroiului de pe câmp, prin generozitatea ,, bunului și bunei,, (domnul Mihai și doamna Eugenia) așa cum le spun majoritatea copiilor, atelierul de azi s-a desfășurat în apartamentul dânșilor. Copiii și-au dat toată silința la repetiție pentru ca mâine, de ziua lor, după Sfânta Liturghie, să-și bucure părinții și pe credincioșii prezenți, cu scurt moment dedicat zilei de 1 iunie.

vineri, 30 mai 2014

,, medicii trebuie să aducă viață și NU să o ia,,

Sunt cuvintele directorului(oarei) maternității ,, Cuza Vodă,, din Iași,
cea mai mare maternitate din Țară; prof. dr.Maria Stamatian,
numită și îngerul copiilor. Este, cu adevărat știrea zilei, faptul că mai mulți medici din Iași refuză (și nimeni nu-i poate obliga, și asta e bine!!!) să mai facă avorturi. MĂCAR ATÂT SĂ NU NE MAI IA DREPTUL DE A AVEA CONȘTIINȚĂ! CĂ RESTUL ......

joi, 29 mai 2014

Să nu ne uităm eroii......

În fiecare an la praznicul Înălțării Domnului, ne aducem aminte și ne cinstim după bună cuviință eroii neamului. Azi de la ora 12.00 au fost comemorați eroii și în comuna noastră. Ceremonia care s-a desfășurat la monumentul eroilor, a început cu intonarea imnului național apoi un grup de elevi de la Școala Gimnazială din Florești au încântat audiența cu un cântec închinat eroilor, a urmat slujba parastasului cu un cuvânt de învățătură; a vorbit fostul director al Școlii, iar primarul localității a elogiat pe cei care s-au jertfit pentru ca noi să fim liberi. Finalul a aparținut tot grupului de elevi. „Un popor care nu îşi cinsteşte cum se cuvine eroii şi oamenii de seamă, sau nu are demnitate naţională, este dispreţuit, iar în final devine sluga altor popoare”

marți, 27 mai 2014

Miercuri, 28.05., și joi 29.05., program Liturgic special!

Înainte cu o zi de Înălțarea Domnului, în Biserica noastră, se face Odovania Praznicului Învierii Domnului. Ce înseamnă ,, odovanie,, ? adică : sfârșitul praznicului. De aceea mâine,(miercuri 28.05) de la ora 08.30 vom săvârși Sfânta Liturghie ca în ziua de Paști. De la ora 18.00 vom săvârși slujba Vecerniei celei Mari, cu Litie, pentru praznicului Înălțării Domnului. Joi (29.05) ora 09.15 slujba Utreniei; de la ora 10.00 Sfânta Liturghie specială cu ocazia Praznicului Înălțării Domnului; de la ora 12.00 Parastas pentru eroi (la monumentul din centrul comunei), iar după masa de la ora 18.00 slujba Acatistului Înălțării Domnului.

luni, 26 mai 2014

,, ... Doamne luminează-mi mintea cea întunecată cu păcate...!,,

La început de săptămână , vă propun, o scurtă meditație la Evanghelia de ieri, o găsim la Sf. Ioan în cap 9 versetele 1-38. Orbul din naștere este vindecat de Iisus Hristos printr-un gest care face trimitere la creația dintru început a omului. Prin acest gest Mântuitorul nu face altceva decât să arate celor din vremea Sa și celor de după El, ( nouă)că Același Dumnezeu lucrează în fiecare epocă, cum spune Sf. Pavel : ,, Iisus Hristos, este același, ieri, astăzi și în veac.., Cu toate aceste parcă tindem să uităm acest adevăr sau să nu-i mai dăm crezare. Sau poate ne lăsăm ispitiți de un duh lumesc care nu mai percepe lucrarea lui Hristos în lume. Există o cauză: orbirea sufletească. Aceasta este mai mare și mai grea decât orbire trupească. Prorocul Isaia spune în cartea sa : ,, Umblăm bâjbâind, ca orbii pe lângă zid; ca și cei fără de ochi, bâjbâim mereu, ne poticnim în miezul zilei ca și pe înserate,, Isaia. 59,10. Această orbire spirituală poate fi vindecată doar de Hristos ,, Îndrepta-voi pe cei orbi pe drumuri pe care nu le cunosc, pe poteci neștiute îi voi povățui; întunericul îl voi preface înainte lor în lumină și povârnișurile în câmpii întinse.,, Isaia. 42, 16.. Însuși Fiul lui Dumnezeu vorbește despre lumina Sa . ,, Cât sunt în lume , Eu sunt Lumina lumii,, Ioan 9, 5. Fiecare avem momente în care lumina din jurul nostru se preface în întuneric de aceea să strigăm către Hristos: Doamne luminează-mi mintea cea întunecată de păcate!

,,...însoțește viața ei cu înger de Lumină..,,,

Raisa Maria este fetița Botezată , ieri, în bisericuța noastră.

sâmbătă, 24 mai 2014

Cu gândul la ziua copilului.....

Întâlnirea de azi, cu cei mai cuminți și mai harnici copii ai parohiei noastre , s-a desfășurat cu gândul la una din cele mai speciale zi din an, ziua de 1 iunie. După cea am vorbit, puțin, despre Înălțarea Domnului, sărbătoare care se apropie, copiii au fost nerăbdători să repete cântecele și poeziile pe care le vor prezenta în fața părinților și credincioșilor prezenți, duminica viitoare (01.06) în Bisericuța noastră. După repetiție , cei prezenți s-au bucurat de jocuri în aer liber.

Un nou creștin!

Azi a fost, din nou, mare bucurie în Bisericuța noastră, pentru că , un nou membru botezat s-a alăturat comunității noastre, se numește David Andrei. Noi rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l crească mare și sănătos bine făcând cele plăcute Lui.

miercuri, 21 mai 2014

Trăim o ,, repăgânizare,, perfidă a lumii!

Au trecut aproape 17 secole de când, Sfinții Împărați Constantin și maica sa Elena, au trăit și lucrat pentru Biserică, au trecut veacuri, iar biserica a fost de multe ori încercată. Au trăit într-o lume păgână , iar noi cei de azi trăim într-o lume ,, repăgânizată,, . Trăim un păgânism perfid și păgubos pentru creștini și pentru biserică. De la negarea lui Dumnezeu și a valorilor creștine până la nepăsarea față de cele sfinte; de la indiferentismul religios până la atitudini ostile față de Biserică; dar, poate cel mai perfid ,, păgânism ,, este diluarea învățăturii creștine,, : conștiința laxă a membrilor Bisericii. Acesta este din interior și doare mai tare! Influențe de tot felul, ne fac să ne abatem de la adevărata trăire. Biserica a avut și are mulți dușmani, de aceea avem datoria să milităm pentru unitatea Bisericii și pentru apărarea dreptei credințe, așa cum au făcut Părinții de la cele VII Soboare a Toată lumea și apoi părinții Bisericii din alte timpuri. Cei ce suntem membrii ai Bisericii trebuie să lucrăm , mai susținut, la propovăduirea învățăturii lui Hristos, trebuie să arătăm lumii acesteia, că învățătura creștină a schimbat ura în iubire; răzbunarea a fost anulată de iertare; pacea și buna înțelegere a luat locul dezbinării. Prin acestea (și altele asemenea acestora) vom învinge, la fel ca Sf. Constantin odinioară!

luni, 19 mai 2014

Mai însetăm noi după Dumnezeu?!?

Sfânta Scriptură a Noului Testament, redă fidel, o parte din învățătura adusă nouă de Domnul Hristos. Un episod demn de reținut este acela în care Domnul nostru, se întâlnește cu o femeie samarineancă, de la care cere apă de băut. Episodul întreg îl găsim în Evanghelia Sf. Ioan cap 4 v. 5-42 (pe care așa ca și altă dată vă îndemn să îl citiți). Ceea ce vreau să punctez eu aici este faptul că Iisus Hristos ne descoperă , o realiate pe care noi, oamenii, nu dorim să o pricepem, nu vrem să o vedem, refuzăm să o acceptăm, și anume faptul că : cele ale lumii acestei nu pot să-l mulțumească deplin pe om; nu pot potoli ,, setea,, ce există în fiecare dintre noi. Sfântul Nicolae Cabasila spunea: ,, Setea sufletelor omenești are nevoie de o apă infinită, iar lumea aceasta mărginită cum ar putea să o satisfacă?,, ,, Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, spune Hristos, nu va mai înseta în veac,, iată soluția ! Apa despre care vorbește Domnul Iisus este Duhul Sfânt, de aceasta are nevoie sufletul omenesc! Harul Duhului Sfânt izvorăște din Dumnezeu, trece prin om, își pune ,, pecetea,, sa în om și se întoarce la ,, Sursă,, . Un părinte spunea despre această apă vie a harului dumnezeiesc : ,, Ea țâșnește din adâncurile ultime și se înalță spre ultimele înălțimi. Căci vine de la Dumnezeu și merge către Dumnezeu.,, Tu cel care, vremelnic, citești aceste rânduri cu te mulțumești? spre Cine tinzi, pe Cine și unde cauți?

joi, 15 mai 2014

Eveniment duhovnicesc important!

O copie a icoanei Maicii Domnului “Pantanassa” – Izbavitoarea de cancer a fost adusa de la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos în urbea noastră. Icoana va rămâne în Biserica Studenţilor din Campusul Haşdeu. Cei doritori se pot închina până duminică, Biserica va fi deschisă permanent în acest interval de timp.

marți, 13 mai 2014

LIBERTATEA - LIBERTINAJ SAU RESPONSABILITATE?

O să mă folosesc de următoarea întrebare: VREI SĂ TE FACI SĂNĂTOS? întrebare pe care o găsim la Sf. Ap. și Ev. Ioan în cap 5, versetul 6 și pe care am avut ocazia să o auzim duminică la Evanghelia zilei. Ciudată întrebare!!! Să-l întrebi pe un bolnav dacă vrea să se facă sănătos! Nu cunoștea Hristos răspunsul sau dorința neputinciosului de la Vitezda? Cu siguranță că da. Atunci?!? Să reținem că, această întrebare ne descoperă un lucru extraordinar: OMUL ESTE O FIINȚĂ LIBERĂ ȘI RAȚIONALĂ. AȘA A FOST CREAT DE DUMNEZEU ȘI AȘA ÎL VREA, AȘA LUCREAZĂ CU EL RESPECTÂNDU-I DEMNITATEA DE FĂPTURĂ LIBERĂ!!! TERIBIL! EL CREATORUL, NU TRECE peste libertatea creaturii, nu obligă ! Creatura îl poate refuza pe Creator! Nu este greu să vedem în chipul celor de la scăldătoare Vitezda, omenirea, de azi, căzută în păcat, suferindă, depărtată de Creator, muribundă, inertă. Nu vi se pare că, nu ne mai folosim libertatea ca pe o cunună cu care am fost înzestrați ? Nu vi se pare că am înlocuit libertatea cu libertinajul. Omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu libertatea voinței pentru a o fructificat spre înmulțirea binelui, frumosului și adevărului, păstrând rădăcinile sănătoase izvorâte din Adevărata Libertate care este Dumnezeu. Folosită prost, această coroană a omului ( libertatea) se transformă într-o formă pervertită care se numește libertinaj!
Libertatea nu înseamnă ați etala păcatul! Înclinațiile deviante ale unora (vezi, recenta şi mult mediatizata ,,femeie cu barbă,,) nu pot fi luate ca reper sau drept la libertate ,ci pervertire, libertinaj. Libertatea presupune şi RESPONSABILITATE. În libertinaj totul este posibil, pentru că lipsește Dumnezeu. Din libertinaj, Dumnezeu se retrage și-l lasă pe om să meargă pe calea dorită, fără a interveni, așteptând-ul. NU EXISTĂ CEVA MAI RĂU PENTRU OM DECÂT REFUZUL LUI DUMNEZEU, decât dorința DE A-ŞI CONSTRUI VIAŢA ŞI IMPLICIT VEŞNICIA PE BAZA ACESTUI CUMPLIT REFUZ, DE A ALEGE LIBERTINAJUL ÎN LOCUL LIBERTĂŢII. Tu ce alegi? Viaţa îmbibată în plăcerile trecătoare şi aducătoare de moarte sau libertea faţă de păcat?