joi, 31 octombrie 2013

Am închis o mare parte din terasă

Bucuroși de numărul tot mai mare credincioși care cercetează Bisericuța noastră, dar mai ales al copilașilor, ne-am propus ca pentru cei ce stau pe terasă să o închidem parțial, pentru a fi feriți,măcar în parte, de vântul care bătea pe câmp. Așa că azi s-a și reușit punerea în practică a acestui lucru.. Mulțumim Bunului Dumnezeu și ocrotitorilor noștri, dar și domnilor Rus Ionel și Orban Mihai care au făcut posibilă această lucrare.

....*Ci ne izbaveste de cel rau*....

*Cine ne va slobozi de rau daca nu Tu, Tatal nostru? Cine va întinde mâinile catre copiii ce se îneaca daca nu tatal lor? Pe cine priveste mai mult curatenia si frumusetea casei daca nu pe stapânul ei? Tu ne-ai chemat dintru nimic ca sa fim ceva, dar noi legam prietesug cu raul si astfel ne întoarcem în nimic. Infasuram în jurul inimii noastre sarpele de care ne temem cel mai mult. Din toata puterea noastra strigam împotriva întunericului, dar întunericul traieste în sufletele noastre: microbii întunericului si microbii mortii. Ne luptam într-un glas cu raul, iar raul se strecoara pe tacute în casa noastra; în timp ce noi strigam, raul cucereste pozitie dupa pozitie si ajunge mai aproape de inima noastra. Stai, Prea-Inalte Tata, stai între noi si rau, si vom înalta inimile noastre, si raul are sa sece cum seaca sub arsita soarelui izvorul de lânga cale. Tu esti cu mult deasupra noastra si nu simti cum creste raul, dar noi ne înabusim sub el. Iata, raul creste în noi pe zi ce trece, sub ochii nostri, si întinde îmbelsugatele sale roade în toate partile. Soarele ne spune Buna dimineata! zilnic si ne pune întrebarea: ce avem sa-I aratam Marelui nostru împarat? Si noi Ii aratam doar vechile roade stricate ale raului. Dumnezeule, oare nu e tarâna cea nemiscata si fara viata mai curata decât omul care se afla în slujba raului? Iata, ne-am zidit casele si castelele prin vai si gropi ale pamântului. Tie nu-Ti va fi greu sa poruncesti râurilor Tale sa înece toate aceste vai si toate aceste gropi, curatând pamântul de oameni si de faptele lor cele rele. Dar Tu esti mai presus de mânia noastra si de sfaturile noastre. Daca ai asculta sfaturile omenesti, ai fi nimicit lumea pâna la temelii si Te-ai fi îngropat pe Tine Insuti în ruine. O, Cel mai întelept dintre toti tatii! Tu totdeauna zâmbesti în frumusetea si nemurirea Ta cea dumnezeiasca si, iata, din zâmbetul Tau cresc stele! Intotdeauna prefaci zâmbind raul nostru în bine si altoiesti pomul binelui pe pomul raului, si astfel vindeci cu rabdare Gradina Raiului cea lasata în parasire de catre noi. Tu cu rabdare vindeci si cu rabdare zidesti. Cu rabdare zidesti a Ta împaratie a binelui, Imparatul si Tatal nostru. Ne rugam Tie: slobozeste-ne de rau si umple-ne de bine, Tu, desavârsita desertare de rau si umplere de bine.*

miercuri, 30 octombrie 2013

O icoană care plânge a Sfântului Arhanghel Mihail din Rodos

Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia. Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia. La ora 14, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă a fost vorba despre o minune sau de un eveniment obișnuit. Mitropolitul, după ce a verificat ceea ce păreau a fi lacrimi vărsate de Sfântul Arhanghel, a cerut ca icoana să fie mutată din locul unde fusese așezată. A studiat cu grijă partea din spate a icoanei, precum și peretele pe care fusese pusă pentru a vedea dacă nu cumva umezeala afectase icoana. După ce s-a lămurit că acest lucru era imposibil, Mitropolitul Rodosului a afirmat că aceasta a fost o minune, și a cerut ca icoana să fie dusă în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ialyssos pentru a fi așezată spre închinare, precum și pentru a se vedea dacă schimbarea mediului va opri fenomenul. O vom duce la biserica cea mare pentru a vedea dacă minunea continuă, le-a spus Mitropolitul Chiril credincioșilor adunați în biserică. Primele persoane care au văzut icoana plângând au fost femeile care au deschis biserica sâmbătă dimineața și care la rândul lor l-au anunțat pe preotul bisericii. Părintele Apostolos ne mărturisește că icoana a fost pictată în 1896 și că recent a fost restaurată de către departamentul arheologic. Icoana continuă să izvorască lacrimi, chiar și în noul său mediu, oprindu-se doar pentru scurt timp, și se spune că și cu o a doua icoană a Arhanghelului Mihail de la aceeași biserică se petrece același lucru. traducere şi adaptare: Lucian Filip sursa: www.johnsanidopoulos.com

...* Și nu ne duce pre noi întru ispita*....

*Cât de putin îi trebuie omului ca sa-si întoarca fata de la Tine spre idoli! El e împresurat de catre ispite ca de un vifor, si e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte. Daca-i bogat, îndata cugeta ca este deopotriva cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îsi împodobeste casa cu icoanele Tale ca si cu niste obiecte decorative. Daca raul bate la usa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepada cu totul. Daca îl chemi sa se jertfeasca, se razvrateste. Daca-l trimiti la moarte, tremura. Daca-l îmbii cu toate desfatarile pamântului, e în primejdie sa-si otraveasca si sa-si omoare propriul suflet. Daca descoperi ochilor lui legile purtarii Tale de grija, el cârteste: Lumea e minunata si în sine, si fara Facator. Ne umple de neliniste lumina Ta, Luminate Tata al nostru, ca pe niste fluturi de noapte. Când ne chemi la lumina, noi dam fuga la întuneric; când suntem pusi în întuneric, cautam lumina. Inaintea noastra se afla mreaja multor cai, însa ne temem sa mergem pâna la capat pe vreuna din ele, fiindca la orice capat ne asteapta si ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este taiata de multe ispite si de multe, multe prapastii, înainte sa vina ispita asupra noastra, pare ca ne urmezi ca un nor luminos, dar când ispita vine, dispari. Noi ne agitam tulburati si ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înselat, când am crezut ca esti de fata sau când am crezut ca lipsesti? In toate ispitele noastre ne întrebam: Tu esti Tatal nostru? Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeasi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi si în fiecare noapte: Ce gândesti despre Domnul? Unde este El si cine este El? Esti cu El sau esti fara El? Da-mi putere, Tatal si Facatorul meu, ca sa pot în fiecare clipa, fie ea luminoasa ori întunecata, a vietii mele, sa raspund la fiecare ispita cu putinta unul si acelasi lucru: Domnul este Domnul. El e acolo unde sunt eu si acolo unde nu sunt eu. Eu tind întotdeauna patimasa mea inima catre Dânsul si mâinile mele catre sfintele Lui vesminte ca un copil catre Tatal sau Cel iubit. Cum as putea trai fara El? Asta ar însemna ca pot sa traiesc în acelasi timp si fara mine însumi. Cum as putea sa fiu împotriva Lui? Asta ar însemna ca sunt în acelasi timp si împotriva mea. Fiul drept urmeaza tatalui sau cu cinstire, pace si bucurie. Sufla insuflarea Ta în sufletul nostru, Tata, ca sa fim fii drepti ai Tai*.

marți, 29 octombrie 2013

.....* Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri*....

Mai usor este pentru om sa greseasca fata de legile Tale decât sa le înteleaga, Tata. Dar pentru Tine nu-i usor sa ne ierti greselile daca noi nu-i iertam pe cei care gresesc fata de noi. Fiindca Tu ai întemeiat lumea pe masura si pe rânduiala. Cum ar putea echilibrul acesta sa se pastreze în lume daca ai avea o masura pentru noi si alta pentru aproapele nostru, sau daca ne-ai da pâine în timp ce noi dam aproapelui nostru piatra, sau daca ne-ai ierta pacatele în timp ce noi ne spânzuram aproapele pentru greselile sale? Cum s-ar pastra atunci masura si rânduiala în lume, Pastratorule al legii, Tata? Si totusi, Tu ne ierti mai mult decât putem noi ierta fratilor nostri. Noi spurcam pamântul în fiecare zi si în fiecare noapte prin faradelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tau si în fiecare noapte trimiti iertarea Ta cea milostiva prin stele, luminosii strajeri de la portile curtii Tale, Imparatescule Tata al nostru! Tu ne faci de rusine în fiecare zi, Prea-Milostive: fiindca atunci când asteptam pedeapsa, ne trimiti mila; când asteptam tunetele Tale, ne trimiti seara pasnica, si când asteptam întuneric, ne trimiti stralucirea soarelui. Tu esti întotdeauna mai presus de pacatele noastre si întotdeauna esti maret în rabdarea Ta cea tacuta. Vai de nebunul care crede ca Te tulbura cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care arunca suparat un graunte de nisip în mare ca sa împinga întreaga mare din locul sau.
Dar marea doar încreteste pielea sa pe deasupra si prin puterea sa uriasa întarâta în continuare neputinta copilareasca si suparata. Iata, toate pacatele noastre sunt de obste si suntem cu totii raspunzatori pentru pacatele tuturor. Drept aceea, nu se afla pe pamânt oameni cu totul drepti, fiindca toti dreptii au de luat asupra lor unele pacate ale pacatosilor. Greu e sa fii om drept fara de prihana, fiindca nu se afla nici un drept care sa nu poarte pe umerii sai macar un pacatos. Dar fa-ma sa înteleg, Tata, cum se face ca cu cât mai multe pacate ale pacatosilor poarta pe umeri dreptul, cu atât este mai drept? Tatal nostru ceresc, Care trimiti pâine de dimineata pâna seara copiilor Tai si primesti greselile lor ca plata, usureaza povara drept-slavitorilor si lumineaza întunericul pacatosilor! Pamântul este plin de pacate, dar este plin si de rugaciuni; el este plin de rugaciunile dreptilor Tai de deznadejdea pacatosilor. Oare nu este deznadejdea începutul rugaciunii? Tu trebuie sa fii biruitor în cele din urma. Imparatia Ta se va întemeia pe rugaciunile dreptilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toti oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Si atunci, de ce ar întârzia Tatal nostru sa ierte pacatele muritorilor, dând astfel pilda de milostivire si de iertare?

luni, 28 octombrie 2013

Un nou sărbătorit în cadrul, marii familii, a Bisericii noastre.

Duminică 27.10. ne-am bucurat de prezența unui mare număr de credincioși la Sfânta Liturghie. După ce în urmă cu aproximativ o lună l-am sărbătorit, în Bisericuță, pe Sebastian, duminica aceasta, un alt copil al Parohiei noastre, a ales să-și sărbătorească ziua de naștere în mijlocul marii familie a Bisericii. Este vorba de Matei care a împlinit 5 ani. Noi, din suflet, îi dorim să crească mare, credincios, sănătos, cuminte și bucuros. După ce i-am cântat ,, Un suflet bun să ai...,, și ,, La mulți ani,, cei prezenți și în special cei mici, au fost poftiți la câte-o, delicioasă, felie de tort. Priviți ce bucurie este în ochii acestei fetițe care a îmbrăcat portul popular. Aceste straie sunt adevărate veșminte sfințite cum bucuriile și durerile vremurilor, de aceea trebuie să-i învățăm, pe cei mici, dragostea față tezaurul inestimabil al poporului nostru. În timpul Sfintei Liturghii, pe terasă, cei mici au avut ocazia să-și arate măiestria în arta desenului.. Iată cel mai frumos mod să-ți sărbătorești ziua, aproape de Dumnezeu și înconjurat de mulți copii și oameni.

Slujbele de seară vor începe de la ora 17.00

Începând cu seara de ieri, slujbele de seara, vor începe la ora 17.00. Acest lucru se datorează trecerii la ora de iarnă. Serviciul divin de dimineață rămâne la aceeași oră.

O nouă oră împreună cu cei mici

Sâmbătă 26.10. în cadrul programului catehetic ,, Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos,, cei prezenți au avut posibilitatea să-l deseneze pe Sf. Mucenic Dimitrie Ne vedem sânbătă 02.11. începând cu ora 11.00

*.......Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne noua astazi.....*

Cine da trup, acela da si suflet, si cine da vazduh, acela da si pâine. Copiii Tai, Daruitorule Milostive, asteapta de la Tine toate cele de trebuinta. Cine va lumina fetele lor dimineata daca nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra rasuflarii lor când dorm daca nu Tu, Cel mai neobosit decât toti strajerii? Unde am putea sa semanam pâinea de zi cu zi daca nu în tarina Ta? Cu ce am putea sa împrospatam aceasta tarina daca nu cu roua Ta cea de dimineata? Cum i-am da viata daca nu cu lumina Ta si cu vazduhul Tau? Cum am putea sa mâncam pâinea daca nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu? Cum am putea sa ne bucuram si sa Iti multumim ca suntem hraniti, daca nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viata si ai facut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist? Nu ma rog Tie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastra. Ce folos daca am pâine numai eu, când fratii mei flamânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine si mai drept daca s-ar lua de la mine o asemenea pâine amara a iubirii de sine; mai bine sa rabd de foame împreuna cu fratii mei. Nu poate fi voia Ta sa-ti dea multumita un singur om în timp ce sute Te blesteama. Tatal nostru, da-ne noua pâinea noastra, ca sa Te slavim într-un glas si sa ne amintim cu bucurie de Tatal nostru Cel ceresc. Astazi ne rugam pentru ziua de astazi. Ziua aceasta este mare: în ea s-au nascut nenumarate fapturi noi. Nenumarate fapturi noi, care nu au fost ieri si care mâine nu vor fi, se nasc astazi sub aceeasi lumina a soarelui, împreuna cu noi umbla pe una dintre stelele tale si cu noi dimpreuna graiesc Tie: pâinea noastra. O, Mare Gazda! Oaspetii Tai suntem de dimineata pâna seara, la masa Ta sedem si pâinea Ta asteptam. Nimeni afara de Tine n-are dreptul sa zica: pâinea mea. Pâinea este a Ta. Nimeni afara de Tine nu are drept asupra zilei de mâine si asupra pâinii de mâine, ci numai Tu si aceia dintre locuitorii pamântului pe care îi poftesti Tu. Daca e dupa voia Ta ca sfârsitul zilei de astazi sa fie linia despartitoare dintre viata si moartea mea, ma voi pleca în fata voii Tale sfinte. Daca e voia Ta ca mâine sa fiu din nou tovaras de calatorie al marelui soare si oaspete la masa Ta, voi da din nou multumita Tie, precum o fac zi de zi. Si ma voi pleca în fata voii Tale iarasi si iarasi, precum fac îngerii din cer, Daruitorule al tuturor darurilor trupesti si duhovnicesti!

duminică, 27 octombrie 2013

......* Fie voia Ta precum în cer, asa si pre pamânt*.......

Cerul si pamântul sunt tarinile Tale, Tata. Pe una dintre tarini semeni stele si îngeri, iar pe cealalta – spini si oameni. Stelele se misca potrivit voii Tale. Ingerii cânta la stele, ca la niste harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlneste alt om si întreaba: Ce este voia lui Dumnezeu? Pâna când n-are sa stie omul voia Ta? Pâna când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai facut ca sa fie deopotriva cu îngerii si cu stelele, dar, iata, si spinii sunt mai presus de el. Dar iata ca omul, daca vrea, poate sa rosteasca numele Tau mai bine decât spinii, deopotriva cu îngerii si cu stelele. Tu, Datatorule al duhului si Datatorule al voii, da-i omului voia Ta. Voia Ta este înteleapta si limpede si sfânta. Aceasta voie misca cerurile: de ce n-ar misca si pamântul, care fata de cer e ca o picatura într-un ocean? Voia Ta este înteleapta. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer si stiu ca stelele se misca asa cum s-au miscat mii de ani, întotdeauna dupa aceeasi lege, si ca aduc vara si iarna atunci când trebuie. Cu întelepciune lucrând, Tu nu esti niciodata ostenit, Tatal nostru. Nici un lucru nebunesc nu-si afla loc vreodata în planul Tau. Tu esti la fel de proaspat în întelepciune si bunatate acum ca si în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astazi. Voia Ta este sfânta, fiindca e înteleapta si proaspata. Sfintenia este nedespartita de Tine cum suntem noi nedespartiti de aer. Orice nu este sfânt trebuie sa suie la cer treptat, însa nimic nesfânt nu se pogoara vreodata din cer, de la tronul Tau, Tata. Noi ne rugam Tie, Sfinte Tata al nostru, sa faci sa rasara cât mai degraba ziua când voia tuturor oamenilor va fi înteleapta, proaspata si sfânta ca voia Ta, si când toate fapturile de pe pamânt se vor misca în împreuna-glasuire cu stelele de pe cer, si când planeta noastra va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învata-ne! Dumnezeule, calauzeste-ne! Tata, mântuieste-ne!

sâmbătă, 26 octombrie 2013

*....Vie împaratia Ta...*

Vie împaratia Ta, Mare Imparate! Ne-am saturat de împaratii care numai la aratare sunt mai mari decât ceilalti oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotriva cu cersetorii si cu robii. Ne-am saturat de împaratii care mai ieri si-au trâmbitat puterea asupra tarilor si popoarelor, iar astazi se plâng ca îi dor dintii! Ne-am saturat de ei ca de niste nori care aduc prepelite în loc de ploaie. Iata, acesta este om întelept. Da-i lui coroana!, striga multimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap sta. Insa Tu, Doamne, cunosti întelepciunea înteleptilor si domnia muritorilor. Vrei sa-Ti repet ceea ce stii deja? Vrei sa îti spun cum cel mai întelept dintre noi a domnit asupra noastra de parca ar fi fost prost bâta? Iata, acesta este om puternic. Da-i coroana!, striga multimea iarasi, în alta epoca si generatie. Si asa, coroana a calatorit tacuta de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, stii cât pretuieste taria sufleteasca a celor înalti si domnia celor puternici. Tu stii cu câta slabiciune au stapânit puternicii împaratiile lor. Acum am învatat prin patimire ca nu este alt împarat afara de Tine. Sufletul nostru înseteaza de împaratia Ta si de domnia Ta. Ratacind de colo-colo, oare n-am fost destul de defaimati si de raniti, noi, urmasii vii de pe mormintele micilor împarati si împaratii? Noi ne rugam Tie acum sa vii în ajutorul nostru. Vie împaratia Ta la aratare – Imparatia întelepciunii, a Parintiei si a Puterii Tale! Fie ca acest pamânt, care de mii de ani este câmp de lupta, sa ajunga casa în care Tu sa fii gazda, iar noi – oaspetii Tai. Vino, împarate, tronul gol Te asteapta! Odata cu Tine va veni armonia, iar odata cu armonia – frumusetea. Ne-am saturat de alte împaratii; de aceea Te si asteptam acum, Mare Imparate, pe Tine si Imparatia Ta!

vineri, 25 octombrie 2013

*.... Sfinteasca-se numele Tau....*

Sfintindu-Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi însine ne sfintim. Numele Tau este minunat. Oamenii se cearta pe acest pamânt pentru nume: al carui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tau sa fie amintit în aceste certuri, caci toate limbile mult vorbitoare ar amorti si toate marile nume omenesti, împletite laolalta, nu s-ar putea asemui cu numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte! Când oamenii vor sa sfinteasca numele Tau, roaga natura sa îi ajute. Iau piatra si lemn ca sa faca biserici; împodobesc altarele cu margaritare si flori si fac foc din plante, surorile lor, si iau tamâie de la cedri, fratii lor, si sprijina glasurile lor prin glasul clopotului, si cheama vietatile în ajutor ca sa sfinteasca numele Tau. Natura e curata ca stelele Tale si nevinovata ca îngerii Tai, Doamne. Îndura-Te de noi pentru curata si nevinovata natura, care împreuna cu noi sfinteste numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte. Cum vom sfinti numele Tau? Oare prin bucurie nevinovata? Atunci îndura-Te de noi pentru pruncii nostri nevinovati. Oare prin patimire? Atunci cauta spre mormintele noastre. Oare prin jertfelnicie? Atunci adu-Ti aminte de ostenelile mamelor, Doamne! Numele Tau este mai tare decât otelul si mai stralucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nadajduieste întru Tine si se lumineaza cu numele Tau. Nebunii zic: Suntem înarmati cu otel, cine ne poate sta împotriva? Iar Tu nimicesti împaratii cu gâze nevazute! Infricosat este numele Tau, Doamne! El straluceste si pârjoleste precum un mare nor de foc. Nimic nu este sfânt sau înfricosat, daca nu-i legat de numele Tau. Da-mi, Sfinte, da-mi ca prieteni pe cei în ale caror piepturi este înscris numele Tau, iar de dusmani pe cei ce nu doresc sa stie nimic de Tine -fiindca asemenea prieteni au sa-mi ramâna prieteni pâna la moarte, iar asemenea dusmani au sa îngenuncheze în fata mea si au sa se dea batuti îndata ce o sa se sfarâme otelul lor. Sfânt si înfricosat este numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte! Fie ca sa ne amintim de numele Tau în tot ceasul bucuriei noastre si al istovirii noastre din aceasta viata asa cum ne amintim de el în ceasul mortii, Tata Ceresc al nostru, Prea-Sfântul nostru Tata!

joi, 24 octombrie 2013

*...Carele esti în ceruri...*

* Catre ceruri ridicam ochii nostri întotdeauna când Te chemam si spre pamânt îi coborâm când ne amintim de pacatele noastre, întotdeauna suntem în prapastie din pricina slabiciunilor noastre si a pacatelor noastre. Tu esti întotdeauna întru înaltime, precum se si cuvine maririi Tale si stralucirii Tale. Tu esti întotdeauna în cer când suntem nevrednici sa Te primim, dar cu placere Te pogori la noi, în salasurile noastre pamântesti, când însetam dupa Tine si când deschidem Tie usa noastra. Dar si de Te pogori la noi, totusi ramâi în cer; în cer locuiesti, prin cer umbli si cu cerul împreuna Te apleci pâna în valea noastra. Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al carui duh si a carui inima sunt întoarse de la Tine sau care îsi bat joc când este pomenit numele Tau. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care tine întotdeauna deschisa usa sufletului sau si asteapta sa vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeti. Daca ar fi sa-l punem alaturi de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalti mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pamântului, ca viata vesnica mai presus de împaratia mortii. Noi suntem dintr-un material stricacios si putrezitor: cum am putea sa stam la aceeasi înaltime cu Tine, Tinerete si Putere Fara de moarte! Tatal nostru, Care întotdeauna esti mai presus de noi, apleaca-Te pâna la noi si ne ridica pâna la Tine. Ce altceva suntem, fara numai limbi alcatuite din tarâna ca sa laude slava Ta? Tarâna ar fi muta pentru vecie si n-ar putea rosti numele Tau fara de noi, Doamne. Cum poate tarâna sa Te cunoasca daca nu prin noi? Cum ai putea sa faci minuni din tarâna moarta daca nu prin noi? O, Tatal nostru!*

miercuri, 23 octombrie 2013

Tatăl nostru - o minunată tâlcuitre a Sf. Nicoale Velimirovici

CITIȚI CU ATENȚIE. Pe parcursul mai multor zile o să vă redau conținutul acestei minunate tâlcuiri. Tatal nostru Când norii tuna, iar oceanele vuiesc, ele te cheama: Domnul nostru! Când meteoritii cad si focul izbucneste din pamânt, ele îti spun: Facatorul nostru! Când bobocii florilor se deschid si ciocârliile aduna fân uscat ca sa le faca puilor cuiburi, ele Iti cânta: Stapânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tau, îti soptesc Tie: Tatal nostru! A fost o vreme, îndelungata, cumplita vreme, când si oamenii îti ziceau si Te numeau Domn, sau Facator, sau Stapân! Asa a fost, cu adevarat, când omul simtea ca este numai un lucru între lucruri. Dar acum, multumita Fiului Tau Unuia-Nascut si Celui mai bun dintre fiii Tai, am învatat numele Tau cel adevarat. Drept aceea si eu îndraznesc sa Te chem împreuna cu Hristos: Tata! Daca Te numesc Domn, cu frica ma plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor. Daca Te numesc Facator, ma despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul sau. Daca Te privesc si zic Stapân, sânt ca o piatra între pietre si ca o camila între camile. Dar daca deschid buzele mele si soptesc Tata, dragostea ia locul fricii, pamântul priveste înaltat mai aproape de cer, si merg alaturi de Tine ca alaturi de un prieten în gradina acestei lumi, împartasind slava si puterea Ta. Tatal nostru! Tu esti Tatal nostru, al tuturor: Te-as micsora pe Tine si m-as micsora si pe mine daca Te-as numi: Tatal meu! Tatal nostru! Tu te îngrijesti atât de mine, care sânt unul singur, dar mai vârtos de întreaga lume. Scopul tau este împaratia Ta, iar nu un singur om. Iubirea de sine îti striga: Tatal meu!, în timp ce dragostea Iti striga: Tatal nostru! In numele tuturor oamenilor, care sânt fratii mei, eu ma rog Tie: Tatal nostru! In numele tuturor fapturilor care ma împresoara si cu care m-ai întretesut, eu ma rog Tie: Tatal nostru! Eu ma rog Tie, Tata al universului, pentru un singur lucru ma rog Tie: fie ca sa rasara cât mai degraba ziua cea mare când toti oamenii, vii si morti, împreuna cu îngerii si cu stelele, cu cele însufletite si cu cele neânsufletite, Te vor chema cu numele Tau cel adevarat: Tatal nostru!

luni, 21 octombrie 2013

Activitatea de sâmbătă

Continuăm proiectul * Vreau să cresc frumos, vreau să cresc cu Hristos*. Sâmbăta ce a trecut am vorbit despre Noe, arca lui și potop, apoi am avut atelier de modelat. Vă prezentăm și vouă câteva imagini. Nu putea lipsi jocul tematic și binemeritata surpriză.Cei prezență au primit, din timp, poezioare pt 1 decembrie. Sâmbătă, 26.10.2013 pentru că este sărbătoare începem de la ora 12.00. Sunteți curioși sau vă doriți ceva cu adevărat bun pt copilul vostru ? atunci aici poate fi un început.