O zi a EI.... a LIMBII ROMÂNE

Mihai Eminescu - despre limba română - „măsurariul civilizatiei unui popor este limba” Ziua Limbii Romane este sarbatorita in Republica Moldova in fiecare an la data de 31 august, inca din anul 1989. In 2011, mai multe organizatii romanesti din Serbia, Bulgaria, Ungaria si Ucraina au ales aceeasi data, de 31 august, si au cerut autoritatilor romane decretarea ei ca Zi a Limbii Romane pentru romanii de pretutindeni. Pe teritoriul Romaniei este pentru prima oara cand aceasta sarbatoare este marcata oficial, ca urmare a unui proiect de lege aprobat de Parlament in luna februarie si promulgat de presedintele Traian Basescu la 13 martie. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un şirag de piatră rară...” Mateevici spunea că sunt comoară,/ Că m-au doinit, în vatra lor, străbunii,/ Spunea că-s un şirag de piatră rară…/ Dar ce însemn eu, astăzi, pentru unii?/ Sunt hotărâtă să mă jeluiesc,/ Să spun cât sunt, acum, de compromisă/ De cei ce, în vorbire, mă stâlcesc/ Şi-s mutilată-atuncea când sunt scrisă./ Spun toţi cei ce vorbesc şi scriu greşit/ Că aş fi naşpa, n-aş mai fi în trend,/ Vocabularul meu cel... ponosit/ E-mprospătat cu „hobby”, „happy-end”,/ Cu englezisme şi jargoane – Of! –/ Cu inovaţii, prescurtări, ades,/ Frumos e „frumi”, dascălul e „prof”,/ Salutu-i „bye” şi da-ul este „yes”./ / Iar cei ce merg, în alte ţări, la muncă,/ Deşi nu ştiu nici limbi străine bine,/ Când se întorc în România, spun că,/ De-atâta timp, au cam uitat de mine.*sigur că nu toţi fac pe fanfaronii)/ Au nume elegante, de bonton,/ Că doar nu s-or numi precum oierii,/ Copiii lor sunt Michael, Brad sau John,/ Iar fata Mărioarei este Mary.// Doinită, în refren cu „foaie verde”,/ Eram elogiată pân’ la stele,/ Dar, tot mai mult, tradiţia se pierde/ Şi sufăr, azi, pe ritmuri de manele./ Eu, Limba românească, o comoară,/ Melodioasă ca un tril de mierle,/ Mă tem că, din „şirag de piatră rară”,/ O să ajung un biet şirag de… perle!/ de Vali Slavu [Casiopeea2008 ] 2013-08-30 | | Acesta este primul document în limba română

"Haină" nouă la exteriorul Bisericuţei

Zilele acestea s-a depus un efort considerabil, pentru ca şi exteriorul Bisericuţei să capete o "haină" după cum se cuvine unui asemenea lăcaş. Mai precis a fost aplicat un strat de decorativă albă. S-a început cu drișcuirea întregii suprafeţe nu putea lipsi de la aceste lucrări şi "meşterul de bază" Matei, după cum putem vedea şi în fotografii. Următoarea etapă a fost aplicarea unui strat de amorsă specială pentru tencuieli. A urmat apoi aplicare decorativei , iar rezultatul a fost, spunem noi, unul de excepţie. Dorim să aducem mulţumiri Familiei Mileşan Călin şi Ioana care au muncit într-un ritm susţinut şi domnului Mihai care la rândul lui este prezent la toate lucrările care se fac aici. Însă mai presus de toate mulţumim Bunului Dumnezeu şi ocrotitorilor noştri Sf. Ap. şi Ev. Marcu şi Sf. Ierarh Nectarie!

29 august. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Azi nu este o sărbătoare obişnuită, deoarece nu ne pune în faţă un moment minunat, ci ne aduce aminte de uciderea celui mai mare om născut din femeie, celui mai mare prooroc al V.T. şi anume este Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Predica sa a fost simplă, un adevărat program social (cum am spune azi)cine are două haine, una sa o dea cui n-are; cel cu grâul în hambar tot aşa să facă iar; pe ostaşi îi învăţa să fie mulţumiţi cu solda lor şi să nu asuprească pe mimeni; chiar şi vameşi veneau la Ioan pentru a lua învăţătură, acestora le spunea să nu ia decât ceea ce se cuvie pentru dările statului . Pe tărâm duhovmicesc era la fel de simplu " Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" Matei 3,2. Mustra pe cei ce făceau fărădelegi, ajungând până la Irod, (fiul celui care căuta sa-l ucidă pe Iisus), avertizându-l că nu e bine să ia de soţie pe femeia fratelui său ( care le era şi nepoată). Irodiada avidă de mărire îl ura pe Ioan şi deseori îi cere lui Irod să-l arunce în temniţă, însă acesta se temea că poporul se va răscula , dar mai mult, chiar el deseori îl asculta "şi stătea mult pe gânduri". De ziua sa de naştere Irod a avut oaspeţi, vinul a fost mult, cei prezenţi s-au minunat de dansul Salomeiei (fica Irodiadei) iar Irod, care nu mai judeca drept din pricina vinului, a promis jumătate din împărăţie. Ce a cerut Salomeea? capul lui Ioan Botezătorul!!!! Deşi s-a întristat pentru cererea primită, Irod se învoieşte şi cere ca cel care se afla în temniţă să fie decapitat. Aceasta este o "poveste" adevărată, cu un final nefericit! Dincolo de relatările Scripturistice se cuvine să luăm aminte la câteva aspecte: - alcoolul în cantităţi mari nu ne este de folos; - mintea pervertită a omului poate cere uciderea celui mai bun semen; - cel care mărturiseşte pe Hristos să fie pregătit pentru ocară, batjocură, tortură şi chiar jertfă supremă; - în această zi nu sărbătorim cu mese întinse; - această zi este zi de post, mărturisire şi rugăciune. Pentru rugăciunile Sf. Ioan Botezătorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.Amin.

Elegant!!!

Este cuvântul folosit de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, astă seară când în jurul orei 20. a poposit pentru câteva minute în Bisericuţa noastră.ÎPS. este cunoscut ca un misionar care " cu timp şi fără timp" cercetează întreaga Eparhie. Caracterizarea făcută de ÎPS a Bisericuţei noastre - elegantă. De asemene ÎPS a fost interesat de mersul parohiei mai ales de frecvenţa credincioşilor la Sfintele Slujbe mai ales că accesul nu este unul facil.Mulţumin Înaltpreasfinţiei Sale pentru grija şi dragostea părintească ce ne-o poartă.

Un eveniment prea puţin cunoscut

Poate mulţi atunci când am vrut să cunoaştem ortodoxia bucovineană am trecut, în primul rând, pragul sfintele vetre monahale, ridicate de domni credincioşi ( oare unde sunt acum aceştia?). Printre aceste adevărate fortăreţe este şi Sf.Mănăstire Moldoviţa care după mulţi ani de trudă, a împrăcat haina de odinioară. Duminică 25.08. un sobor de 4 ierarhi a chemat din nou Harul Prea Sfântului Duh în ceea ce numim Slujba de resfinţire. Miile de credincioşi adunaţi acolo unii în straie populare sunt mărturia unei credinţe puternice care străbate secole. Fiecare dintre noi trebuie măcar odată în viaţă să vadă aceste capodopere ale credinţei.

Omul se întoarce mereu acasă

Oriunde s-ar duce un om, el sfârşeşte mereu prin a se întoarce acasă. Această casă este Cerul. La fel este cu creştinul, oricine ar fi, om de vază sau de rând, bogat sau sărac, savant sau neştiutor; orice ar putea fi, oricare ar fi locul pe care îl ocupă în societate, orice ar face, el trebuie să-şi amintească mereu că nu este la el acasă, ci în călătorie, pe drum, şi că trebuie să se întoarcă acasă, la tatăl lui, la mama lui, la fraţii şi surorile lui mai mari. Această casă este Cerul. Tatăl lui este Dumnezeu, mama, Preacurata Maică a Domnului, fraţii şi surorile lui mai mari, Îngerii şi Sfinţii lui Dumnezeu. El trebuie, de asemenea, să-şi amintească faptul că adevărata sa obligaţie este mântuirea sufletului său, împlinirea poruncilor dumnezeieşti, curăţia inimii sale. (Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 114) doxologia.ro

Credinţă şi ispită

Duminica aceasta la, Sfânta Liturghie, s-a citit fragmentul cu potoilire furtunii de pe mare de la Sf.Ap. şi Ev. Matei cap 14 versetele 22-34. Trebuie ştiut că este a doua oară când Hristos potoleşte marea, prima dată fiind cu ei în corabie, ucenicii trezindu-L strigând cu disperare " Doamne, mântuieşte-ne că pierim" răspunsul lui Iisus este acesta " De ce vă este frică, puţin credincioşilor?" şi a certat vânturile şi s-a făcut linişte. De data aceasta ucenicii sunt singuri pe mare, trimişi de Domnul. Marea se stârneşte din nou, erau departe de tărm, obosiţi după aproape o noapte de stat pe apă, se întrezărea de ziuă. În aceste împrejurări se arată Hristos umblând pe mare, ucenicii se sperie crezând că văd nălucă, Iisus le spune " Îndrăzniţi, Eu sunt nu vă temeţi" Matei 14,27. Ca să se convingă Petru cere să meargă la El pe apă. Din pricina vântului, s-a înfricoşat şi a început să se scufunde, strigă la Hristos " Doamne scapă-mă!"Iisus îl apucă de mână mustrându-l " Puţin credinciosule pentru ce te-ai îndoit".Cei din corabie L-au recunoscut pe Dumnezeul lor cel adevărat. Dragii mei, după ce am văzut cuvintele Sf. Scripturi se pune fireasca întrebare avem sau nu avem credinţă, îl recunoastem Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor al nostru? ne punem noi toată nădejdea în El ? ascultăm noi cuvintele Lui? Îndoiala în credinţă este deosebit de primejdioasă, căci o slăbeşte, iar la vreme de ispită, duce de multe ori la lepădare de credinţă!!! Numai atunci când valurile mării vieţii noastre ne sunt potrivnice ne putem vedea credinţa sau necredinţa noastră. Credinţa ni se lămureşte în focul ispitelor, aşa cum vasul de lut devine folosibil numai după ce este trecut prin focul cuptorului.Sfântul Ap. Iacob spune în Epistola sa " mare bucurie să socotiţi, fratii mei, când cădeţi în felurite ispite, Ştiind că încercarea credintei voastre lucrează răbdarea" cap 1 versetele 2-3. Împuținarea credinţei şi laşitatea în faţa ispitelor (ne lăsăm prea uşor pradă acestora şi nu dorim să le birui, ci ele ne biruie pe noi) reprezintă izvorul relelor din lume. Nu există o criză economică cum prea des auzim, există o singură criză adevărată CRIZA OMULUI DEPĂRTAT DE DUMNEZEU!!! Să luăm aminte! ispita biruită prin credinţă duce la MÂNTUIRE.

25 de ani - împreună

Sâmbăta aceasta, am trăit un moment de reală bucurie duhovnicească. Domnul Nicolae şi soţia sa Iuliana, împreună cu toţi cei prezenţi am înălţat rugăciune de mulţumire la împlinirea a 25 de ani de la căsătorie. În vremuri tulburi când familia este lovită din toate părţile, cei doi sunt un exemplu demn de urmat.. Alături le-a fost şi băiatul lor, Alexandru. Noi toţi le dorim viaţă lungă cu sănătate şi întărire în dreapta credinţă. La mulţi şi binecuvântaţi ani.

Vino, Doamne!

M-am trezit deodată alergând ca să-mi recapăt propriul suflet, pierdut pe căile și în inimile oamenilor, agățat de ei ca de niște ancore care au fost aruncate la întâmplare în marea vieții. Mă opresc deodată din alergat și obosită privesc în jur și văd oameni care aleargă, la fel ca mine. Ei încearcă să pătrundă în inimile celorlalți, dar nu reușesc căci fiecare are o țintă și un ideal, nu însă o inimă deschisă și liberă care să privească fără teamă la propriul sine. Sunt dureros de uimită să constat că în jurul meu oamenii, cunoscuții, prietenii, alergăm cu toții într-un cerc vicios unul după altul fără să ne vedem, fără să ne cunoaștem, fără să trăim. Sufletul meu vrea odihnă acum, în sfârșit s-a liniștit în trupu-mi așezat pe o bancă înconjurată de o mare de verdeață, de copaci murmurători care-mi zâmbesc printre sclipirile tremurânde ale apusului. În sfârșit mă odihnesc, însă nu e o odihnă deplină ci un popas de căutare a păcii interioare după o luptă cu stihiile sufletului și ale minții. Doamne, cumplită este lupta neliniștii și cumplit este zbuciumul gândurilor! Ele te atacă precum niște tâlhari înarmați cu săbii și cuțite care lovesc în mintea ta, apoi în sufletul tău fără milă, fără să te poți apăra. Și toate acestea pentru că ești slab să le poți face față. Trupul merge nepăsător, dar sufletul caută să fugă și să se ascundă de sine însuși. În lupta mea interioară, în căutarea vindecării sufletești știu și văd că plecarea genunchilor în fața icoanei Domnului este singura armă care poate aduce alinare. De multe ori piedicile prin gânduri și obiecte le iau drept refugiu, iar durerea este anesteziată pentru un timp și adăugată la arhiva prăfuită a sufletului. Însă după această aparență efemeră se reîntoarce sub un alt chip mai puternică și mai pătrunzătoare ca o viforniță ce spulberă totul în cale. L-am îndepărtat astfel pe Dumnezeu din suferința mea crezând că ceea ce simt mă privește numai pe mine. Cred eu că știu totul despre viața mea?! Mă cunosc eu pe mine, ființa creată de Dumnezeu? Dar despre ceilalți, cred eu că știu totul? Credeam că îmi pot controla puterile sufletului și că ceea ce simt ceilalți depinde în mare măsură și de mine. Ne influențăm unii pe alții, e drept, dar ceea sunt ține de caracterul meu și de alegerea mea, de pacea inimii mele și de înțelegerea pe care o am față de semeni. Și neștiind cine suntem alergăm unii după alții, dar nu ne întâlnim niciodată, nu reușim să devenim prezență unul pentru celălalt. Cum să-l cunosc pe fratele meu dacă nu mă cunosc pe mine însămi? Indiferent cine ar fi el, nu pot să-l înțeleg dacă nu am găsit calea spre mine însămi. Dar cum să mă găsesc? Doar dacă-L cunosc pe Hristos ca Prezență vie în viața mea. Da, bine, dar asta e teorie, iar eu am nevoie de palpabil, de real. Un mare duhovnic spunea: „Înainte de toate roagă-te să-L cunoști pe Dumnezeu. Înainte de a cere: „Doamne, dă-mi o casă!” sau „Doamne, dă-mi un soț bun!” sau „Doamne, ajută-mă cu un serviciu!”, spune „Doamne, dă-mi să te cunosc pe Tine!” și toate se vor adăuga ție ca și cum le-ai fi avut dintotdeauna”. Așa și cu omul de lângă tine și chiar cu propria-ți persoană, cum ai vrea să îl cunoști și să te cunoști dacă tu nu te-ai întâlnit încă cu Dumnezeu? Dar cum Doamne să mă întâlnesc cu Tine? Pe banca pe care m-am așezat, umbrită de copaci, în liniștea grădinii spațiul s-a dilatat. Acum soarele a apus. Viforul din sufletul meu strigă: „Vino, Doamne!” Atât. Îi este teamă să se piardă în cuvinte. Știe doar că vrea o singură prezență vie și reală: Hristos. Mă dau la capătul băncii și îi fac loc să stea lângă mine: „Hristoase, vino și dă-mi pacea Ta!” Deasupra capului meu crengile foșnesc și se leagănă în adierea vântului. Această imagine îmi trezește amintirea predicii de Duminică, când părintele spunea că Sfântul Duh este precum o adiere, iar eu regăsesc în liniștea aceasta acea adiere care potolește furtuna. „Adiere a Mângâietorului Ce alină crengile noduroase Și trunchiurile încovoiate Liniștea din adâncuri Pacea inimii. ” Anca-Elena Văraru. doxologia.ro